Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

Atenție, Dinamo, asta nu-ți garantează titlul! Șampanie după 20 de ani sau se lasă cu déjà vu?

D

Articol de Remus Dinu   —  luni, 21 septembrie 2026

Dinamo a pulverizat-o pe Farul, scor 4-0, și a revenit în vârful clasamentului după zece etape jucate. „Câinii” impresionează în acest sezon, iar specialiștii îi includ printre principalii favoriți la câștigarea campionatului. Cât de dominanți sunt roș-albii, în comparație cu alte sezoane începute ca din tun?

Trupa lui Nuno Campos a bifat, duminică seara, cea de-a șasea victorie în ultimele șapte etape, o performanță prin intermediul căreia și-a recăpătat fotoliul de lider. Cu om în plus timp de o repriză, dinamoviștii s-au distrat cu Farul, continuându-și parcursul perfect pe care-l au în meciurile disputate acasă în acest sezon.

Armstrong&Co. și-au câștigat toate meciurile disputate în fața propriului public: cinci victorii din cinci, golaveraj 17-3, deși adversarii au fost printre cei mai incomozi: Craiova, FCSB, U Cluj, Farul.

+38 Foto
Andrei Mărginean a marcat primul său gol în acest sezon // foto: Ionuț Iordache

Dinamo dă ora exactă după 10 etape. Cum se va termina acum?

Dinamo conduce ierarhia la finalul primei 10 etape, o performanță care nu i-a garantat însă titlul în ultimele ocazii în care „haita” a mai fost în această ipostază. Doar în 2007, anul ultimului titlu, „câinii” și-au adjudecat titlul după ce au dictat ostilitățile în primele 10 etape.

Deznodământul n-a fost întotdeauna fericit

În sezonul 2008-2009, anul „dramei de la Urziceni”, și în 2011-2012, echipa nu și-a îndeplinit obiectivul, cu toate că a fost prima după 10 runde.


Ediția 2006-2007 face excepție. Conduși de Mircea Rednic în acel formidabil tur de campionat, roș-albii aveau punctaj maxim după primele 10 etape. Au pierdut primul meci abia în etapa a 14-a, 1-2 pe terenul lui CFR Cluj. Titlul a fost câștigat la pas de „spartani”, șase puncte peste rivala FCSB.

Două sezoane mai târziu, când Dinamo a ratat, practic, o șansă majoră de a intra direct în grupele Champions League, tot cu Rednic la timonă, locul 1 la finele primelor 10 etape n-a fost sinonim cu titlul.

Coincidență, runda #10 se încheia tot cu o victorie în fața Farului, 1-0, gol Andrei Cristea. Bilanțul era grozav: opt victorii, un egal, o înfrângere, golaveraj 18-8 și un total de 25 de puncte.

„Câinii” aveau patru puncte avans față de FCSB la finalul etapei, însă totul s-a destrămat pe final de sezon. Titlul l-a luat Unirea Urziceni, Dinamo n-a prins nici locul secund, nici preliminariile UCL!

Și în ediția 2011-2012 își depusese Dinamo candidatura la titlu, de data aceasta cu Liviu Ciobotariu pe bancă. Începutul fusese nemaipomenit. După 10 etape, trupa condusă din teren de Marius Niculae și Ionel Dănciulescu își consolidase fotoliul de lider. 25 de puncte, opt victorii, un egal și o înfrângere, golaveraj 25-5.

Campionatul s-a încheiat dezastruos: doar locul 5, nouă lungimi în spatele primei poziții, ocupate de CFR Cluj.

Comparând cele patru sezoane aduse în discuție, Dinamo de astăzi, creația lui Nuno Campos, are un bilanț inferior celor din 2006, 2008 și 2011. Mai puține puncte avans în fața contracandidatelor și un număr mai mic de puncte.

Campos peste Kopic de anul trecut

În orice caz, parcursul de astăzi îl întrece pe cel de anul trecut, când roș-albii erau dirijați de Kopic. Și atunci, runda #10 era marcată tot de un meci cu Farul, terminat la egalitate, 1-1. „Câinii” ocupau locul al treilea la acel moment, cu 19 puncte acumulate.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.