Sporturi   •   Altele   •   ÎNOT

Sarah Rizea, înotătoarea cu părinți români, aleasă Miss Italia 2026! » „Tatăl meu, Marian, e tâmplar”

+34 Foto
Sarah Rizea // Foto: Imago Images

Articol de Andra Mocanu   —  marţi, 22 septembrie 2026

Sarah Maria Rizea (18 ani), sportivă cu origini românești, specializată în înot artistic, a câștigat concursul de frumusețe Miss Italia 2026, a optzecea ediție a competiției!

Sportiva este legitimată la Fiamme Oro și a participat la concurs din postura de câștigătoare Miss Liguria.

Sarah Rizea s-a născut în Moncalieri pe 8 noiembrie 2007, din părinți români, dar acum trăiește în Savona, oraș din Liguria, la aproape 50 de kilometri de Genova

GALERIE FOTO. Sarah Rizea este Miss Italia 2026: povestea tinerei sportive cu origini românești


+34 Foto
Sarah Rizea este Miss Italia 2026 // Foto: Imago Images

Jurnaliștii italieni de la Gazzetta Dello Sport îi fac o amplă prezentare lui Sarah. Până la 18 ani, ea a câștigat deja 100 de medalii. Cariera ei a început la Aquatica Torino. A obținut o medalie de argint la Campionatele Europene de la Belgrad la proba de mixt în 2024 și medalia de bronz la Mondialele de juniori din același ani.

În 2025 a luat, de asemenea, o medalie de bronz la Campionatul Mondial de la Somabay. În 2026, pe lângă triumful de la concursul Miss, a fost convocată și la lotul național al Italiei pentru Campionatele Europene de la Paris, dar a fost rezervă pentru Enrica Picolli și Lucrezia Ruggiero la dublu și dublu mixt.

Într-un interviu pentru Corriere della Sera, Sarah spune: „Da, mă antrenez de la 8 ani. Așadar, includ și medaliile câștigate la primele competiții regionale. Dar am câștigat multe, atât la nivel național, cât și internațional. Fac parte din lotul național de senioare, iar visul meu rămâne participarea la Jocurile Olimpice”


Sarah Rizea are origini românești: „Tatăl meu, Marian, montează uși și geamuri. Mama lucrează la Biroul de Imigrări”

+34 Foto
Sarah Rizea este Miss Italia 2026 // Foto: Imago Images

Părinții lui Sarah Rizea sunt români, Marian și Alina.

„Da, bunicii mei sunt acolo, în România. Ultima dată i-am vizitat acum mai puțin de un an. Tatăl meu, Marian, montează geamuri și uși, iar mama, Alina, lucrează la Poliția din Savona, la Biroul de Imigrări.

Am și o soră de 15 ani, Karina. Toți mi-au susținut decizia de a participa la concurs. Dedic victoria de la Miss Italia familiei mele de aici, care m-a susținut de la bun început. Și părții din familie care se află în România”, a spus Sarah.

Am absolvit liceul lingvistic din Savona și m-am înscris deja la Științe și Tehnici Psihologice la Unimarconi, unde am posibilitatea de a susține examenele în format fizic, dar de a urma cursurile online. Între competiții și, acum, obligațiile de Miss Italia, nu aș fi putut frecventa cursurile la zi



-Sarah Rizea, câștigătoarea Miss Italia 2026

Sarah Rizea: „Toate colegele mele de la echipă m-au susținut, inclusiv antrenorul”

Sarah Rizea a vorbit și despre ce înseamnă pentru ea participarea la Miss Italia.

„Mă antrenez la Rari Nantes Savona. Merg la antrenamente cu scuterul din Vado Ligure, unde locuiesc. Mi-am luat permisul la 14 ani. Acum, însă, mă pregătesc pentru examenul auto, categoria B.

Colegele mele au reacționat foarte bine, toate m-au susținut, inclusiv antrenorul. Nu vreau să renunț la cariera de sportivă, dar sunt curioasă să văd ce uși îmi va deschide acest titlu. În fond, participarea era un vis pe care îl aveam de mică, de când urmăream emisiunea la televizor. Așa că, imediat ce am împlinit 18 ani, m-am înscris”

Ține cu Juventus și îl admiră pe Dybala

Am foarte puțin timp liber. Îmi plac serialele TV. Ultimul pe care l-am văzut este Outer Banks, pe Netflix. La fotbal țin cu Juventus. Jucătorul meu preferat rămâne Dybala, chiar dacă acum joacă la Roma



-Sarah Rizea, câștigătoarea Miss Italia 2026

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.