Prezent la un eveniment Vodafone ținut la baza lui Ilie Năstase și Ciprian Marica, fostul internațional Bogdan Stelea (58 de ani) a prefațat meciurile României din Liga Națiunilor, cu Suedia, Polonia și Bosnia.
România va juca de două ori cu Suedia (25 septembrie, 5 octombrie), o dată cu Bosnia (28 septembrie) și cu Polonia (2 octombrie) în primele 4 etape din Liga Națiunilor.
Fostul portar vede meciurile naționalei din Nations League precum niște amicale și consideră că Hagi va avea o misiune complicată să gestioneze cele 4 meciuri jucate în 11 zile.
Bogdan Stelea: „Sper ca Hagi să nu-și piardă optimismul”
„Ținând cont că această competiție a fost creată pentru a elimina meciurile amicale, cred că nu se ține cont foarte mult de cât de solicitant este un astfel de program. Se consideră că ar fi niște meciuri amicale.
Bine, dacă reușești să câștigi grupa, ai șansa să joci un baraj și să te califica la European, în caz că nu obții un loc calificabil prin preliminarii. E complicat să joci 4 meciuri în 11 zile, trebuie să ai un lot numeros și, nu în ultimul rând, valoros.
Teoretic, nu plecăm cu prima șansă în vreun meci, toate sunt peste noi în clasament. Două dintre ele au fost la Campionatul Mondial. Polonia nu s-a calificat, dar ne-a cam bătut în ultima perioadă.
Orice meci va avea istoricul lui, pentru asta sunt meciurile de genul ăsta, să tragi concluzii. Meciurile se succed atât de rapid încât va trebui să-și tragă concluziile efectiv în timpul meciurilor. Hagi era optimist și ca jucător. Își exprimă opinia, și-o asumă. Sper să nu-și piardă optimismul”, a declarat Bogdan Stelea.
Îmi place Ionuț Radu. Are o perioadă de un an jumate în care e la un nivel foarte bun, în multe situații a ajutat și echipa națională.
Sunt portari care au fost în circuitul naționalei, mai puțin Cojocaru, dar toată lumea îl știe. Joacă într-un campionat puternic, are evoluții bune, toți cei 3 (n.r. - Ionuț Radu, Valentin Cojocaru și Otto Hindrich) sunt portari de națională.
- Bogdan Stelea, fost portar
Bogdan Stelea, surprins de Dinamo
Bogdan Stelea a vorbit și despre Dinamo, fosta lui echipă, care e pe primul loc în Superliga la întreruperea campionatului.
„Dinamo mă surprinde, nu mă așteptam să fie la un nivel așa bun. Nu mă așteptam să domine atât de mult începutul campionatului”, a declarat Stelea.
Întrebat despre Laurențiu Reghecampf la FCSB, Stelea a declarat: „Reghecampf are experiență, nu o să-i fie ușor, dar poate să salveze FCSB în momentul în care va avea sprijin și i se va permite să facă lucruri”.
Bogdan Stelea a vorbit la lansarea proiectului Gen10, de la Vodafone. Compania de telecomunicații a deschis platforma gen10, unde părinții își pot înscrie copiii talentați la gimnastică sau fotbal. Vodafone va selecta câțiva puști cărora le va oferi bursă timp de un an. Bursa constă în lecții directe primite de la Nadia Comăneci, la gimnastică, și Ciprian Marica, la fotbal.
{{text}}