După 10 etape impresionante în Superliga, avem sau nu un „maestru al tacticii” în Superliga?
La nivel de analiză sportivă, metodologia Gazetei pleacă de la joc: observarea comportamentului echipelor cu și fără minge, urmată de validarea acestor observații prin statistici. Niciodată invers. În fotbalul românesc, cifrele pot fi înșelătoare, deoarece ideile clare sunt rare, iar consistența de la un meci la altul este greu de găsit.
Pentru a evalua un antrenor din Superliga, aplicăm 3 criterii fundamentale:
Are o idee de joc clară?
O aplică de fiecare dată, nu doar când îi merge?
Știe să repare ceea ce nu funcționează? (Poate cel mai important)
Iată concluziile:
Nuno Campos (Dinamo)
Una dintre surprizele plăcute ale sezonului este Nuno Campos, antrenorul celor de la Dinamo. Tehnicianul lui Dinamo nu este un antrenor de sistem, pe cât e un antrenor de așezare. Nu pornește de la cine primește mingea, ci de la cum stă echipa pe teren. Vrea jucători aproape unii de alții, cu centrul închis și cu fundași laterali care intră spre interior, pentru ca echipa să combine scurt și să ajungă repede la poartă.
Fără minge, are o idee și mai interesantă: mai întâi apără centrul și acceptă să lase adversarul pe margine. Logica lui este că o centrare se apără mai ușor decât o pasă filtrantă printre fundașii centrali. Dinamo presează cu doi atacanți care devin primii apărători. Recuperează sus, iar din aceste recuperări apar imediat ocaziile. Nu e obsedat de posesie și nu-l interesează să câștige toate duelurile. Acceptă să le piardă dacă adversarul este dus exact unde vrea el.
Nuno Campos își schimbă planul după adversar, dar niciodată ideea. Când a avut în față o echipă care presează agresiv și te pedepsește dacă pierzi mingea, Dinamo a jucat simplu, cu riscuri puține. Iar când a condus, nu s-a retras.
Are idee? Da. Se ține de ea? Da. O ajustează? Da.
Semne de întrebare: Cîrjan, un jucător creativ, nu se potrivește încă deplin în această structură. Încă nu a fost învățat că poate apărea și în centru cu mingea, chiar dacă poziția sa de start este în lateral. O altă întrebare pe care Campos trebuie să și-o pună cât mai curând: poate ține un astfel de pressing tot sezonul, când se vor aduna accidentările și terenurile grele?
Daniel Pancu (Rapid)
Trecem la Daniel Pancu. El i-a dat echipei fix temperamentul lui: un Rapid intens, vulcanic, care nu se lasă bătut. Dar nu e doar zbucium acolo, e și un joc rațional.
Nu acceptă ca adversarul să aibă ocazii ușoare, așa că cere efort constant de la fundașii lui - chiar și de la cei pe care îi trimite să urce la fazele fixe (ați observat cât înscriu Pașcanu și Kramer? Nimic nu e întâmplător). De asemenea, caută recuperarea mingii cât mai sus pe centru, inclusiv în aer. De asta a și venit Bubanja, un mijlocaș defensiv masiv, care câștigă duelurile la sol și în aer pentru ca echipa să repornească repede.
Semne de întrebare: Un Rapid vulcanic nu poate ține la nesfârșit. E un fir foarte subțire care se poate rupe: revenirile consumă multă energie, iar urmele se văd pe termen lung. În plus, n-ar avea nevoie Rapid de un al doilea atacant lângă Svilkovic? El este extraordinar în dueluri, își câștigă mingea, dar la finalizare e oscilant: fie trimite cu forță, fie foarte slab.
Filipe Coelho (Universitatea Craiova)
Aici avem cel mai clar exemplu de evoluție. În urmă cu o lună, Craiova primea gol devreme, avea mingea mult mai mult decât adversarul, dar nu o transforma în ocazii. Au existat meciuri în care a ținut mingea aproape toată repriza fără să trimită un șut pe poartă. Adversarii îi blocau mijlocașii, banda dreaptă nu producea nimic, iar schimbările păreau doar încercări de avarie, nu o direcție nouă.
Apoi a venit surpriza: o altă Craiovă! După ce marchează, echipa nu se mai retrage să numere minutele, ci apasă mai departe cu un pressing sus.
Avem schimbări în bine? Da. Avem reparație? Da. Rămâne de văzut ce va face Coelho când adversarii îi vor închide din nou centrul.
Voi ce spuneți? Cine este antrenorul cel mai aproape de titlul de maestru al tacticii în Superliga? Scrieți în comentarii!
{{text}}