Raul Rusescu, fost coleg cu Nicolae Stanciu la FCSB, a vorbit astăzi, în direct la GSP Live, despre viitorul mijlocașului român.
Aflat în negocieri cu U Cluj, veste confirmată de președintele ardelenilor, Radu Constantea, Stanciu este dorit și de FCSB, conform lui Mihai Stoica.
Raul Rusescu, la GSP Live: „Cred că Stanciu se va duce la Cluj, e mai aproape de casă”
Rusescu mizează că Stanciu se va îndrepta spre U Cluj, deși și-ar dori să-l vadă din nou la FCSB.
„Ce mi-aș dori pentru Stanciu? Mi-aș dori să vină la București. Ce cred că se va întâmpla? Cred că se va duce la Cluj. E mai aproape de casă”, a spus fostul atacant.
Stanciu, 33 de ani, evoluează din ianuarie în China, la Dalian Yingbo. „Știu că nu-i ușor pentru el acum în China, la nivel personal, nu fotbalistic. Fotbalistic performează incredibil de bine. Este un jucător cum nu există la momentul ăsta în campionatul intern”, afirmă Rusescu.
11 goluriși 4 pase decisive a reușit Stanciu la DL Yingbo, în 25 de apariții
„Partea financiară contează, n-o excludem. E mai bună la București, 100%”, punctează Rusescu.
„Pentru acest tip de jucător, cum e Nicușor Stanciu, ai nevoie de mult mai mult decât partea financiară. Partea financiară, la momentul ăsta al carierei lui, trece în plan secund, la cum îl știu eu pe Nicușor. E vorba despre proiectul sportiv. Am conversat puțin săptămâna asta prin mesaje cu Nicușor, dar nu pe această temă”, a completat golgheterul Ligii 1 '12-'13.
Vorbim despre căpitanul echipei naționale, despre unul dintre cei mai buni jucători români din ultimii 10 ani. Trebuie să-i oferi un proiect sportiv care să includă și cariera lui de după. La cum îl știu pe Nicușor, 3 ani sigur mai joacă la nivelul ăsta
- Raul Rusescu, la GSP Live
Stanciu, între U Cluj și FCSB
Lui Stanciu îi expiră înțelegerea cu Dalian Yingbo în luna noiembrie. Atât U Cluj, cât și FCSB vor să-i obțină semnătura în această iarnă.
„Clar îl dorim, și pe el, și pe Burcă. Avem discuții avansate cu Nicușor Stanciu”, a precizat Constantea, la Prima Sport 1. La aceeași televiziune, MM Stoica a afirmat astfel: „Ni-l dorim foarte tare pe Stanciu. Am discutat cu el, dar sunt discuții private”.
Nicolae Stanciu a plecat din România în 2016Nicolae Stanciu, CV formidabil:
- Fotbalistul Român al Anului 2022 în Ancheta Gazetei Sporturilor;
- 6 trofee cucerite cu FCSB (două titluri, două Cupe ale Ligii, o Cupă a României, o Supercupă);
- două trofee cu Anderlecht (un titlu, o Supercupă);
- 3 trofee cu Slavia Praga (două titluri, o Cupă);
- două trofee cu Wuhan Three Towns (un titlu, o Supercupă);
- 87 de selecții și 15 goluri la naționala României, cu care a jucat la două turnee finale, Euro 2016 și Euro 2024;
- are 15 apariții în Champions League.
- GSP Live, emisiunea realizată din studioul Gazetei Sporturilor și moderată de Alexandru Barbu, poate fi urmărită de luni până vineri, de la ora 11:00, pe pagina de Facebook, canalul de YouTube, contul de TikTok, precum și pe site-ul Gazetei Sporturilor, GSP.ro
{{text}}