Antrenorul Rapidului, Daniel Pancu (49 de ani), a clarificat situația banderolei de căpitan în cazul lui Alex Dobre (28). Acesta a explicat motivele care au stat la baza deciziei sale de a schimba ierarhia la echipă și a insistat asupra ideii că anumite comportamente ale jucătorului nu se potriveau cu statutul de lider.
Alex Dobre, golgheterul echipei în acest moment, cu trei reușite, nu mai este căpitan, însă acest lucru nu pare să-i fi afectat randamentul. Dobre a rămas fără banderolă după plecarea lui Costel Gâlcă și instalarea lui Daniel Pancu, care l-a numit pe Lars Kramer drept lider al vestiarului.
La câteva luni de când a luat decizia, Daniel Pancu a povestit cu sinceritate cum a gestionat momentul.
Cum a decis Pancu să nu îl mai pună pe Dobre căpitan
„ Eu am un stil foarte direct și foarte simplu de a aborda oamenii și le-am spus dinainte că o să mă gândesc la un căpitan. Știau. Pur și simplu, într-o dimineață, pe teren, ei erau la prevenție și le-am spus: «Ia stați, băieți, puțin». Am luat o hotărâre singur, nu m-am consultat cu nimeni. Căpitanii sunt X, Y și Z de azi înainte”, a declarat Pancu, citat de fanatik.ro.
Tehnicianul giuleștenilor consideră că noua postură, fără presiunea banderolei, este benefică pentru Dobre. „Sunt convins că-l ajută. El a fost în situația de a face niște gesturi și cu suporterii, și vizavi de antrenor, care nu fac cinste unui căpitan. Ca un căpitan, trebuie să fii exemplu”, a adăugat Pancu.
Trei motive pentru retragerea banderolei
Pancu a detaliat trei motive principale care au condus la această schimbare. Primul a fost un conflict verbal pe care Dobre l-a avut cu fanii în timpul unui meci. „Cu suporterii a fost un schimb de replici pe teren. Eu eram spectator”, a precizat antrenorul.
Al doilea motiv a fost legat de o declarație publică a jucătorului, care a criticat tactica antrenorului de la acea vreme, Costel Gâlcă. „Apoi a ieșit public și a spus că nu înțelege tacticile antrenorului. Nu trebuia să o facă, ci să îi spună personal antrenorului”, a explicat Pancu.
În final, un argument de ordin tactic a cântărit decisiv în alegerea lui Pancu: „Principalul motiv pentru care el nu a mai fost căpitan e acela că în atac prefer sistemul rotației. Iar un căpitan ar cam trebui să fie etapă de etapă titular. Bine, el joacă, dar putea la fel de bine să nu joace”.
Filip Stojilkovic și Alexandru Dobre, în Rapid - Universitatea Craiova / FOTO: Ionuț Iordache (GSP.ro)Cum a reacționat Dobre când a rămas fără banderolă
Întrebat despre reacția fotbalistului, Pancu a admis că decizia ar fi putut provoca o supărare de moment, dar că per-total a fost o hotărâre corectă pentru binele jucătorului și al echipei. „Poate pe moment s-a supărat, dar eu cred că am luat o decizie bună. Cred că acum e cu gândul total la ce face el”, a concluzionat tehnicianul.
Dobre este un jucător care poate decide singur un meci. Cu jocul blocat, poate avea o decizie individuală care poate să decidă jocul
- Daniel Pancu, antrenor Rapid
{{text}}