International   •   Campionate   •   ANGLIA

Harry Kane Kane insistă să joace în NFL: „Poate combin cu fotbalul”

Harry Kane, la naționala Angliei / Foto: GettyImages

Articol de Aurelian Botezatu   —  joi, 24 septembrie 2026

Într-un interviu acordat publicației The Athletic, Harry Kane (33 de ani) a spus că va analiza serios posibilitatea de a juca și fotbal, și fotbal american în paralel.

Golgheterul lui Bayern este fan NFL și nu-i prima oară când afirmă că intenționează să joace fotbal american. Dar mai nou, el le-a spus jurnaliștilor de la The Athletic că l-ar tenta s-o facă în paralel cu fotbalul!

Harry Kane se gândește că ar putea juca în MLS și, în paralel, și în NFL

„Este ceva ce voi încerca să analizez mai serios. Totul depinde de cum evoluează cariera mea în următorii cinci sau șase ani, de motivația mea și de ceea ce vreau să fac. Să spunem doar că opțiunea NFL este mult mai realistă decât golful”, a afirmat Kane.


Dacă va ajunge în MLS (campionatul american de fotbal), la un moment dat, nu exclude posibilitatea de a combina cele două discipline: „Poate că așa ar putea apărea o oportunitate de a combina ambele sporturi, profitând de programul sezonului”.

Lui Harry Kane a început să-i placă fotbalul american uitându-se la Tom Brady

Pasiunea lui Kane pentru fotbalul american a început când a văzut un documentar despre Tom Brady , legendarul fundaș al echipelor New England Patriots și Tampa Bay Buccaneers. De atunci, a devenit fan al echipei New England Patriots și a rămas prieten cu Brady.

VIDEO. Harry Kane exersează pentru NFL


Căpitanul reprezentativei Angliei consideră că are calitățile necesare pentru a excela ca jucător în NFL: „Execut penalty-uri, iar presiunea și tehnica sunt foarte similare. Dacă m-aș dedica acestui sport, în ceea ce privește antrenamentul, aș fi mai aproape de această disciplină decât de orice alt sport”.

Pe de altă parte, atacantul lui Bayern recunoaște că schimbarea nu va fi ușoară. „Ca în cazul tuturor sporturilor de elită, când le vezi la televizor, profesioniștii fac să pară totul ușor și crezi că este posibil, dar nu este întotdeauna așa. Dacă aș face-o, aș lua-o foarte în serios. Aș dedica între șase luni și un an antrenamentelor prealabile ”, a dezvăluit el.

Harry Kane: „Bayern? În curând vom face anunțul”

Însă fotbalul american rămâne o chestiune de viitor. Acum, Kane este concentrat asupra lui Bayern și a prelungirii contractului cu campioana Germaniei: „Acum simt că vreau să joc la Bayern cât mai mult timp posibil.

Discuțiile legate de prelungirea contractului merg bine, ca să fiu sincer. Mai sunt de pus la punct câteva detalii și apoi vom face un anunț. Sunt fericit aici”. Contractul atacantului expiră în 2027, iar clubul i-a propus unul până-n 2029, cu salariul din prezent, 25 de milioane de euro pe sezon.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.