Cristiano Ronaldo (41 de ani) intenționa să renunțe după Cupa Mondială. Înaintea meciului de diseară din Liga Națiunilor 2026-2027 împotriva Țării Galilor, căpitanul naționalei Portugaliei confirmă că pragul de 1.000 de goluri rămâne unul dintre obiectivele sale și motivele pentru care continuă să joace.
Cristiano Ronaldo a ajuns la 979 de reușite și ar prefera să marcheze golul jubiliar în tricoul echipei naționale. „Am spus deja că vreau să ajung acolo și voi ajunge, dar nu este o obsesie,” a declarat atacantul în vârstă de 41 de ani.
Acesta este scenariul ideal, conform cvintuplului câștigător al Balonului de Aur: „Ar fi cireașa de pe tort. Să marchez al o mielea gol pentru națională ar încununa o poveste frumoasă”.
Cristiano Ronaldo: „Încă sunt aici, mai pot ajuta Portugalia”
Ronaldo a declarat în vară că actualul sezon va fi „probabil” ultimul din cariera sa. Cu toate acestea, nu dorește să-și stabilească o dată concretă pentru retragerea din reprezentativa Portugaliei: „Nu mai sunt la vârsta la care să mă gândesc la viitor. Pentru mine, cel mai important este prezentul”.
Fostul star al lui Real Madrid, Manchester United și Juventus a menționat că este pregătit să se retragă din echipa națională atunci când staff-ul tehnic va dori acest lucru.
Golgheterul lui Al-Nassr a sugerat și că își va anunța plecarea înainte de ultimul său meci internațional: „Am vorbit cu președintele, cu antrenorul și iată-mă încă aici! Sunt un activ și mai pot fi de ajutor”.
Jorge Jesus și Cristiano RonaldoJorge Jesus: „Sper că va marca imediat, apoi îl voi schimba”
Portugalia intră în noul sezon al Ligii Națiunilor cu un nou antrenor, Jorge Jesus, a cărui venire a fost descrisă de Ronaldo drept „începutul unei noi ere”. A colaborat deja cu antrenorul de 72 de ani anul trecut la clubul saudit și a numit angajarea sa în locul spaniolului Roberto Martínez o „alegere perfectă”.
Jesus a confirmat că și căpitanul va juca joi împotriva Țării Galilor. „Va juca și sper că va marca imediat unul sau două goluri. Apoi îl voi schimba,” a declarat antrenorul.
Portugalia, care a câștigat Liga Națiunilor în 2019 și 2025, va călători la Oslo pentru un meci împotriva Norvegiei după confruntarea de acasă cu Țara Galilor. Ulterior, va urma un duel în Danemarca și o altă partidă cu Norvegia.
{{text}}