Ibrahima Konate (27 de ani) va rata prima acțiune a noului selecționer Zinedine Zidane. Fundașul central francez a suferit o entorsă ușoară la genunchiul drept și a părăsit cantonamentul Les Bleus. Jucătorul lui Real Madrid a fost substituit cu Leny Yoro (Manchester United), chemat în premieră de la reprezentativa U21 pentru cele patru partide din Nations League.
Ziendine Zidane a anunțat deja prima problemă de lot, chiar înaintea debutului său ca succesor al lui Didier Deschamps, meciul cu Turcia de la Kocaeli, programat mâine seară contra Turciei, în grupa A a Ligii A din Nations League.
́ , ́
— Equipe de France (@equipedefrance) September 24, 2026
Ibrahima Konaté, touché au genou droit et victime d’une légère entorse, est remis à la disposition de son club.
Leny Yoro le remplace et honore sa première convocation chez les Bleus. pic.twitter.com/iV6JuVIXZ6
Selecționerul Franței a fost nevoit să facă o schimbare în primul său lot. Ibrahima Konaté de la Real Madrid a părăsit naționala din cauza unei accidentări. Fostul apărător central al lui Liverpool suferă de o „entorsă minoră” la genunchiul drept, conform raportului medical oficial.
30de selecții are Ibrahima Konate în echipa națională a Franței, la care a debutat în iunie 2022 sub comanda lui Didier Deschamps, în meciul cu Austria (1-1) din Nations League
Konate a fost înlocuit cu un fost obiectiv al lui Real Madrid!
Interesant e că Ibrahima Konate este înlocuit de un stoper ce a fost cândva un obiectiv pentru Real Madrid: e vorba despre Leny Yoro. Marea noutate în cazul jucătorului de la Manchester United, transferat în 2024 pentru 62 de milioane de euro, este că aceasta este prima convocare la naționala Franței a fotbalistului de 20 de ani. Yoro a trecut pe la toate reprezentativele de la U17 la U21, având zece selecții la tineret.
Zidane mizează pe talentul său, în ciuda rolului limitat la echipa de pe „Old Trafford” în acest sezon: Leny a jucat doar 202 minute, dintre care doar 22 în Premier League.
Leny Yoro a bifat doar 202 minute la Manchester United în acest sezon, din patru meciuri / Foto: Imago
„Nu regret că am venit aici. Cunosc Manchester United, știu că uneori poți trece printr-o perioadă proastă, dar acesta este un club de top, așa că nu poți avea nicio îndoială în această privință”, a recunoscut el într-un interviu acordat pentru The Guardian.
Deși are numai 20 de ani, a trecut deja printr-o accidentare gravă de când a ajuns la Manchester. La sosirea în iulie 2024, Leny Yoro a suferit o fractură de metatarsian, care l-a ținut pe tușă timp de patru luni, până în decembrie.
{{text}}