Cristi Borcea, 56 de ani, fostul șef dinamovist și ex-membru în Comitetul Executiv al FRF, a declarat pentru GSP.ro că doar minunile selecționerului Gheorghe Hagi ne pot îndreptăți să sperăm la rezultate. Și diseară la Solna cu Suedia (ora 21:45), și la calificări viitoare la turneele finale de Euro și Mondial
Tricolorii sunt în fața unui nou început. Oficial. Gică Hagi, 61 de ani, a preluat naționala la al doilea mandat personal, a remizat cu Georgia (1-1) și a învins Țara Galilor (2-1), iar diseară este debutul oficial.
Suedia - România este diseară, la ora 21:45, la Solna, în primul meci oficial din noua ediție a Ligii Națiunilor.
Urmează alte trei meciuri ale naționalei: acasă cu Bosnia (28 septembrie, ora 21:45), în deplasare cu Polonia (2 octombrie, ora 21:45) și returul cu Suedia, pe Arena Națională (5 octombrie, 21:45).
România face parte din Grupa 4 din Liga B a Ligii Națiunilor. Locul 1 din grupă promovează direct în Liga A, locul 2 merge la barajul de promovare, locul 3 joacă baraj pentru menținere, iar ultima clasată retrogradează direct în Liga C.
Cristi Borcea despre echipa națională: „Toate adversarele pornesc cu prima șansă!”
Părerile sunt împărțite în privința șanselor tricolorilor contra unor adversari mai valoroși. Suedia și Bosnia au fost la Campionatul Mondial din 2026 de pe tărâm american, Polonia doar la baraj, 2-3 cu adversara noastră de diseară, și ne-a învins de trei ori în ultimele trei confruntări directe, golaveraj 2-10.
Cristi Borcea, 56 de ani, fostul șef dinamovist, care a fost și membru al Comitetului Executiv al FRF, crede în aptitudinile antrenorului Gică Hagi și cam atât.
„Toate echipele cu care jucăm pornesc cu prima șansă. Vorbim de valoarea lotului, unde joacă fiecare... Șansa noastră? Hagi! (Tatăl sau fiul?) Hagi, antrenorul!
A lucrat cu 90 la sută dintre jucători, sperăm să le transmită din mentalitatea lui de învingător, să nu ne mai fie frică, doar să ne apărăm, să legăm 3-4 pase și doar pe contraatac.
(Putem juca altceva și să avem succes?) Cu echipele mari n-ai cum altfel, da... Cu Elveția am obținut acele 4 puncte din șase cu șansă, cu Ucraina la fel. Valoarea în momentul de față nu ne dă dreptul să sperăm la o echipă națională competitivă, cum a avut-o nea Mircea (Lucescu), Dumnezeu să-l ierte!, în 1984, când ne-a calificat la Euro.
Noi, atunci, aveam echipe și fotbaliști. Fusese Craiova în semifinalele Cupei UEFA și Dinamo în semifinalele Cupei Campionilor. Despre ce vorbim?! Naționala de tineret a României luase locul 3 la Mondialul din Australia în 1981, iar Romulus Gabor a fost cel mai bun jucător al turneului și a fost Balonul de Aur al competiției”, a declarat Cristi Borcea într-un interviu pentru Gazeta Sporturilor.
Cum vede viitorul naționalei Cristi Borcea: „Gică Hagi să facă minuni, doar de minuni ține”
„Selecția a fost făcută corect, Hagi știe cel mai bine. Trebuie să fim toți alături de Gică Hagi, de echipa națională, să avem încredere în el și într-o minune. Să facă minuni! Doar de minuni ține...
Cu Suedia, avem șansa porcului de Crăciun. Cu Bosnia, cu Polonia? Ia loturile celor trei adversare, unde joacă ai noștri, unde joacă ai lor!
Un jucător care să-mi placă? Sunt Rațiu, Drăgușin, Man, Ianis (Hagi), Stanciu... Dar nu joacă nicăieri!
La Mondial în 2030? Păi, dacă avem prieteni cu fotbaliștii? Se duc afară, joacă un an sau sunt trimiși prin Divizia B ori sunt rezerve pe unde se duc, apoi revin în România. Ce să facă Hagi?! Să se dezbrace el! Un sfert de oră face mai bine ca ei.
Dacă el cu un lot și cu un buget cum a avut la echipa de club și a reușit să ia un campionat cu Viitorul și apoi cu Farul, noi sperăm, tot la fel, într-o minune de-a lui. Mai ales că 90 la sută dintre jucătorii de la națională au trecut pe la el”, a mai declarat Cristi Borcea.
1998este anul în care am fost ultima dată la un turneu final de Campionat Mondial, am trecut de faza grupelor și ne-a eliminat Croația (0-1) în 16-imi
{{text}}