Fotbal   •   Nationala   •   SUEDIA - ROMÂNIA

Neobișnuit: ce a decis Gheorghe Hagi în dimineața meciului cu Suedia

+16 Foto
România, ultimul antrenament înaintea meciului cu Suedia/ Foto: Andrei Furnigă (GSP) // Foto: Andrei Furnigă (GSP)

Articol de Justin Gafiuc, Andrei Furnigă (video), Mihai Șovei   —  vineri, 25 septembrie 2026

În dimineața meciului din Liga Națiunilor dintre Suedia și România, Gheorghe Hagi (61 de ani), selecționerul echipei naționale, a luat o decizie neașteptată: a mai susținut un antrenament închis complet presei.

  • Justin Gafiuc (reporter) și Andrei Furnigă (foto/video) sunt trimișii speciali ai Gazetei Sporturilor la Stockholm, de unde vă oferă cele mai noi detalii, reportaje și interviuri exclusive despre startul „tricolorilor” în noua ediție a Ligii Națiunilor, cu Gheorghe Hagi pe bancă.

  • Urmează alte trei meciuri ale naționalei: acasă cu Bosnia (28 septembrie, ora 21:45), în deplasare cu Polonia (2 octombrie, ora 21:45) și returul cu Suedia, pe Arena Națională (5 octombrie, 21:45).

  • România face parte din Grupa 4 din Liga B a Ligii Națiunilor. Locul 1 din grupă promovează direct în Liga A, locul 2 merge la barajul de promovare, locul 3 joacă baraj pentru menținere, iar ultima clasată retrogradează direct în Liga C.

Este un lucru neobișnuit având în vedere că de obicei echipele nu se mai antrenează în ziua meciurilor.

FOTO. Jucătorii României au susținut un antrenament în dimineața meciului cu Suedia


În jurul orei locale 10:30, jucătorii echipei naționale a României au părăsit hotelul Hagastrand, acolo unde sunt cazați, pentru a efectua ultimul antrenament înaintea meciului pe care „tricolorii” îl joacă în această seară pe Strawberry Arena din Stockholm.

Toți jucătorii păreau foarte concentrați înaintea debutului în noua ediție din Liga Națiunilor.

Înainte de a se urca în autocar, selecționerul s-a oprit și a dat câteva autografe fanilor care așteptau.

Antrenamentul este complet închis, astfel că presa nu a avut acces la ultimele pregătiri ale lui Gheorghe Hagi.


+16 Foto
Dennis Man, înainte de Suedia - România / Foto: Andrei Furnigă (GSP)

„Tricolorii” au mai efectuat un antrenament înainte să plece în Suedia

Gheorghe Hagi a condus joi dimineață antrenamentul oficial al naționalei României, efectuat acasă, la Mogoșoaia. Atunci s-a spus că acela va fi ultimul antrenament al naționalei înaitea jocului cu Suedia.

Selecționerul a lucrat mai întâi pe terenul 1 cu cei 9 jucători care au rămas în țară: Daniel Bîrligea, Raul Opruț, David Matei, Cătălin Cîrjan, Marius Marin, Alexandru Cicâldău, Tony Strata, Bogdan Racovițan și Olimpiu Moruțan. Imediat după încheierea ședinței, selecționerul s-a mutat pe terenul 2, unde a început antrenamentul cu cei 23 de fotbaliști care au făcut deplasarea în Suedia.

Apoi, în cursul zilei, naționala a decolat spre Stockholm.

+26 Foto
Antrenament națională - 24 septembrie / FOTO: Cristi Preda (GSP.ro)

Lotul României pentru meciul cu Suedia:

  • Portari: Ionuț Radu, Valentin Cojocaru, Otto Hindrich.

  • Fundași: Andrei Rațiu, Radu Drăgușin, Andrei Coubiș, Virgil Ghiță, Andrei Borza, Nicușor Bancu, Andrei Burcă, Matei Ilie, Lisav Eissat.

  • Mijlocași: Tudor Băluță, Darius Olaru, Nicolae Stanciu, Valentin Mihăilă, Ianis Hagi, Vladimir Screciu, Răzvan Marin, Vlad Dragomir.

  • Atacanți: Louis Munteanu, Florin Tănase, Dennis Man.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.