România - Bosnia, în a doua rundă a grupei din Nations League, se joacă luni, ora 21:45. Duelul de pe Arena Națională din București se va juca fără spectatori și va fi transmis în direct la TV.
- La primul meci al lui Gică Hagi de la revenirea pe banca echipei naționale, „tricolorii” au pierdut la Stockholm, 1-2 cu Suedia, după un meci în care gazdele au deschis scorul prin Alexander Isak, Dennis Man a restabilit egalitatea, însă Viktor Gyokeres a marcat pentru 2-1 în minutul 43.
Naționala condusă de Gică Hagi a avut peste 1.500 de fani români în tribune la duelul de pe „Strawberry Arena” din Solna de vineri seară.
Următorul meci se va juca însă cu porțile închise. Este vorba despre duelul cu Bosnia Herțegovina, programat luni, 28 septembrie.
România - Bosnia va fi transmis pe Antena 1
Partida se va vedea tot pe Antena 1 şi pe platforma AntenaPLAY, la fel ca în meciul cu Suedia, din prima etapă a noii ediții.
De asemenea, și restul meciurilor din Nations League care se vor juca în această toamnă vor fi pe același post TV generalist.
Nici copiii nu vor avea acces la România - Bosnia
Nu vor avea acces nici măcar copiii legitimați la academiile de fotbal din țară! Decizia este legată de problemele logistice.
Cu toate că FRF își dorea ca mii de tineri fotbaliști din toată țara, nu doar din București, să vină pe Arena Națională, ziua în care este programat meciul, luni, 28 septembrie, a pus organizatorii într-o situație dificilă. Aceștia nu doresc să își asume responsabilitatea drumului de întoarcere, dar nici afectarea programului educațional.
România va juca fără spectatori meciul cu Bosnia din cauza unei decizii a forului european luată în urmă cu aproape doi ani, în toamna anului 2024, după ce Kosovo a părăsit terenul în minutele de prelungire ale meciului de pe Arena Națională, în Liga Națiunilor, acuzând mesaje xenofobe ale fanilor români.
Cazul a ajuns să fie judecat de UEFA, care a oferit victoria României, scor 3-0, la „masa verde”. A administrat o pedeapsă și pentru FRF: un meci cu porțile închise și o amendă de 128.000 de euro.
Nu ar fi fost prima dată când copiii puteau să vină pe Arena Națională. Cel mai recent exemplu este din preliminariile pentru precedentul Campionat European, atunci când, tot după un meci cu Kosovo, România a fost sancționată și a trebuit să joace fără spectatori. A reușit să adune însă peste 21.000 de copii sub 14 ani la victoria 4-0 cu Andorra.
Programul complet al României în Nations League
28 septembrie, 21:45: România - Bosnia (Arena Națională)
2 octombrie, 21:45: Polonia - România (Stadion Narodowy, Varșovia)
5 octombrie, 21:45: România - Suedia (Arena Națională)
14 noiembrie, 21:45: România - Polonia (Arena Națională)
17 noiembrie, 21:45: Bosnia - România (Bilino Polje Stadium, Zenica)
Lotul României pentru primele 4 meciuri din Liga Națiunilor
- PORTARI: Ionuț RADU (Celta Vigo | Spania, 9/0), Otto HINDRICH (Legia Varșovia | Polonia, 2/0), Valentin COJOCARU (Pogon Szczecin | Polonia, 0/0);
- FUNDAȘI: Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 38/2), Tony STRATA (Vitória Guimarães | Portugalia, 1/0), Andrei COUBIȘ (Lincoln City | Anglia, 3/0), Radu DRĂGUȘIN (Fiorentina | Italia, 30/1), Andrei BURCĂ (Yunnan Yukun | China, 46/1), Bogdan RACOVIȚAN (Raków | Polonia, 5/0), Virgil GHIȚĂ (Hannover 96 | Germania, 10/1), Matei ILIE (Kasımpaşa | Turcia, 2/0), Lisav EISSAT (Bristol City, 4/0), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 52/2), Andrei BORZA (Çorum | Turcia, 2/0), Raul OPRUȚ (Dinamo, 5/0);
- MIJLOCAȘI: Tudor BĂLUȚĂ (Universitatea Craiova, 14/0), Vladimir SCRECIU (Universitatea Craiova, 8/0), Marius MARIN (Al Nasr | EAU, 35/0), Răzvan MARIN (AEK Atena | Grecia, 75/12), Nicolae STANCIU (Dalian Yingbo | China, 87/15), Alexandru CICÂLDĂU (Universitatea Craiova, 39/4), Vlad DRAGOMIR (Pafos | Cipru, 8/0), David MATEI (Universitatea Craiova, 2/0), Cătălin CÎRJAN (Dinamo, 2/0);
- ATACANȚI: Dennis MAN (PSV|Țările de Jos, 45/11), Darius OLARU (Union Saint-Gilloise | Belgia, 28/0), Olimpiu MORUȚAN (FC Rapid 1923, 18/1), Ianis HAGI (Alanyaspor | Turcia, 54/8), Valentin MIHĂILĂ (Çaykur Rizespor | Turcia, 36/5), Florin TĂNASE (Omonia | Cipru, 28/5), Louis MUNTEANU (D.C. United | SUA, 6/3), Daniel BÎRLIGEA (Frosinone | Italia, 9/2).
{{text}}