Fotbal   •   Nationala   •   ROMÂNIA U21

Lovitură pentru Rapid! Jucătorul s-a accidentat în meciul naționalei U21

+19 Foto
Cătălin Vulturar, accidentat în Cipru U21 - România U21 // foto: captură Voyo

Articol de Cezar Titor   —  vineri, 25 septembrie 2026

Vești proaste pentru Rapid și România U21. Cătălin Vulturar a fost nevoit să părăsească terenul în minutul 72 al partidei dintre Cipru U21 și România U21, după ce s-a accidentat la o fază petrecută cu două minute mai devreme.

Mijlocașul giuleștenilor a încercat să ajungă la o centrare trimisă în careul advers, însă și-a prins piciorul în gazon și nu a mai putut continua, acuzând, cel mai probabil, probleme la gleznă. Vulturar a fost scos pe brațe de membrii staff-ului medical al naționalei U21 a României, iar Daniel Pancu l-a înlocuit cu dinamovistul Cristian Mihai.

FOTO. Cătălin Vulturar, accidentat în Cipru U21 - România U21

+19 Foto
Cătălin Vulturar, accidentat în Cipru U21 - România U21 // foto: captură Voyo

Vulturar a fost trimis titular de Costin Curelea. „Tricolorii” mici s-au impus cu 3-0 în „Țara Afroditei”, grație reușitei lui Kevin Ciobotariu și „doppiettei” lui Ioan Vermeșan.

Astfel, România păstrează șanse la locul doi din Grupa A de calificare pentru Campionatul European U21 din 2027, găzduit de Serbia și Albania. Aceștia trebuie să se impună obligatoriu cu Finlanda la Târgoviște, săptămâna viitoare, pe 30 septembrie. În ultima etapă, „tricolorii” joacă cu Spania, marea favorită a grupei, în deplasare.

O eventuală absență a lui Vulturar din angrenajul Rapidului ar fi o adevărată lovitură pentru Daniel Pancu, acesta fiind o piesă esențială pentru trupa alb-vișinie și jucătorul care îndeplinește regula U21. În acest sezon, a evoluat în toate cele 10 partide de campionat, fiind titular în toate, cu excepția celei cu Sepsi din prima etapă. Nu a marcat, nu a oferit vreo pasă decisivă, însă a impresionat prin contribuția defensivă.

  • România U21, echipa de start astăzi: Lefter - Dorobanțu, Duțu, Pașcalău, Ciubotaru - Vulturar, Cîmpean - Doicaru, Radaslavescu, Burnete - Vermeșan

  • Rezerve: C. Sandu, Bărăitaru, Pădurariu, Guțea, A. Trică, Al. Stoian, Y. Pîrvu, C. Mihai, Biliboc; Dintre rezerve, au intrat Remus Guțea, Atanas Trică, Cristi Mihai, Yanis Pîrvu și Lorenzo Biliboc


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.