David Beckham (51 de ani) a încasat dividende de 51 de milioane de dolari din afacerile sale comerciale în plină expansiune, după ce colaborarea cu diverse branduri în timpul Cupei Mondiale din 2026 a contribuit la atingerea unui nivel record al câștigurilor anul trecut.
Beckham a fost o prezență constantă la meciurile de fotbal din cadrul Cupei Mondiale desfășurate în SUA, Mexic și Canada în vară, asistând pe multe stadioane și apărând la televiziune în calitate de ambasador pentru branduri precum Bank of America, McDonald’s, Verizon și Lay’s (deținut de PepsiCo).
Fostul mare fotbalist englez (115 selecții, 17 goluri) a apărut în 10 campanii publicitare pe durata CM, competiție la care participase ultima dată ca jucător în urmă cu două decenii, cu cinci meciuri, un gol și trei assisturi la CM 2006 din Germania. David Beckham e primul sportiv britanic cu o avere de peste un miliard de lire sterline.
David Beckham reprezintă și imaginea Home DepotBeckham a încasat dividende de 51 de milioane $ în 2025!
Potrivit Financial Times, aproape toate aceste colaborări au fost acorduri multianuale cu brandurile respective, și nu contracte publicitare punctuale pe termen scurt, fapt ce reflectă ambiția de a construi o companie sustenabilă.
DRJB Holdings, compania care gestionează afacerile legate de brandul Beckham, va anunța până la sfârșitul lunii o creștere a veniturilor cu 20%, până la un nivel record de 110,5 milioane de dolari în 2025, comparativ cu 92,3 milioane $ în anul precedent. Și profitul brut a atins un nivel maxim, 65,7 milioane de dolari, în creștere cu 46% față de 2024.
Acționarilor companiei le-au fost plătite dividende de bază în valoare de 51,1 milioane $ în cele 12 luni încheiate la sfârșitul lui 2025, o sumă puțin mai mică decât cea de 53 de milioane plătită în anul anterior. Beckham deține 45% din grup, restul acțiunilor fiind vândute în 2022 către Authentic Brands Group pentru 200 de milioane $.
Cu toate acestea, documentele depuse la Registrul Comerțului din Marea Britanie (Companies House) relevă că, în anul ultimei Cupe Mondiale, s-au plătit suplimentar dividende speciale în valoare de 61,6 milioane $. Cota care i-a revenit lui Beckham a totalizat 51 de milioane $. Se așteaptă ca rezultatele financiare din acest an să reflecte o creștere similară a veniturilor.
David Beckham face reclamă și pentru McDonald'sBeckham apare în reclame pentru Lay’s și Home Depot
După ce cariera sa de fotbalist s-a încheiat în 2013 PSG, David Beckham și-a construit carieră de succes în afaceri. A refuzat rolul de analist sportiv, adoptat de mulți foști colegi de club sau națională, concentrându-se, în schimb, pe dezvoltarea unei operațiuni comerciale și media centrate pe propria imagine, ca brand global.
Brandul său e foarte cunoscut în SUA, unde apare în reclame pentru Lay’s și Home Depot. Documentarul lansat recent pe Netflix și prezența activă pe rețelele sociale l-au ajutat să ajungă la un public mai tânăr, care nu l-a văzut jucând fotbal.
David Beckham s-a transferat la LA Galaxy în 2007, liber de contract de la Real Madrid, devenind deschizător de drumuri pentru numeroase vedete ale fotbalului aflate spre finalul carierei, care i-au urmat ulterior exemplul în Major League Soccer.
David Beckham este acționar și la Inter Miami din MLSBeckham e ambasador global de sport al Bank of America
Compania DRJB Holdings a încheiat noi parteneriate comerciale în perspectiva Cupei Mondiale 2026, între care un nou acord multianual cu Bank of America. În cadrul parteneriatului, Beckham este ambasador al programului global de sport al băncii.
În perioada analizată, Beckham a lansat și colecții de îmbrăcăminte pentru bărbați în colaborare cu Hugo Boss, și noi colecții de ochelari „David Beckham Eyewear” alături de Safilo. De asemenea, a scos pe piață o ediție limitată a ghetelor de fotbal Predator împreună cu adidas.
A semnat un nou contract pentru „Beckham & Friends Live”, emisiune difuzată în direct pe Paramount+ în timpul UEFA Champions League.
Beckham a devenit și investitor în diverse afaceri, ca IM8 (companie de suplimente pe care a cofondat-o) și BeeUp (producător de gustări din fructe pe bază de miere).
David Beckam face publicitate și pentru Lay's„Beckham e printre cele mai puternice branduri globale din domeniul sportului, stilului de viață și divertismentului”
Participația lui Beckham în cadrul DRJB Holdings e deținută prin intermediul Footwork Productions, entitate care gestionează și investiția la Inter Miami.
Clubul din Florida, în care deține o participație de 25%, și-a inaugurat noua arenă, „Nu Stadium” (cu o capacitate de 26.700 de locuri), la Miami Freedom Park în aprilie 2026.
DRJB Holdings e societatea-mamă a DB Ventures Limited, un grup global de marketing care susține brandul David Beckham, precum și a Studio 99 Group — casa de producție din spatele documentarului Netflix „Beckham”, care realizează totodată numeroase dintre reclamele în care apare starul englez 51 de ani.
Corey Salter, director executiv pentru divizia de divertisment a Authentic (compania ce deține pachetul majoritar din DRJB Holdings), a declarat pentru Financial Times că „performanța financiară a demonstrat, încă o dată, de ce Beckham e printre cele mai puternice branduri globale din domeniul sportului, stilului de viață, divertismentului și nu numai”.
{{text}}