Fotbal   •   Liga 2   •   DECIZIE

Poli Timișoara - Steaua, mutat din oraș » Unde se joacă cel mai tare duel al etapei a noua din Liga 2

Poli Timișoara - Steaua se joacă pe Municipalul din Sibiu // foto: facebook @Politehnica Timișoara

Articol de Mihai Șovei   —  sâmbătă, 26 septembrie 2026

Meciul dintre Poli Timișoara și Steaua, din etapa cu numărul 9 a ligii secunde, se va juca la Sibiu.

Joi, 8 octombrie, de la ora 18.00, este programat meciul care se va desfășura în nocturnă, pe stadionul Municipal din Sibiu.

Poli Timișoara - Steaua se joacă pe Municipalul din Sibiu

Probabil unul dintre cele mai așteptate dueluri din această ediție a Ligii 2, Poli Timișoara - Steaua nu se va juca pe „Electrica”, arena unde elevii lui Dan Alexa joacă de obicei meciurile de pe teren propriu.


Partida, considerată de jandarmi ca având un grad mediu de risc, va fi mutată pe la Sibiu din cauza condițiilor precare de siguranță oferite de micuța arenă din Timișoara. În urma verificărilor, Jandarmeria a constatat că niciuna dintre arenele din județ nu poate găzdui acest joc.

Decizia mutării jocului la Sibiu a fost oficializată pe site-ul Federației Române de Fotbal, dar și de clubul Steaua printr-un comunicat postat pe pagina oficială de Facebook.

Partida din etapa a noua a Ligii a II-a, dintre Politehnica Timișoara și Steaua a fost programată joi, 8 octombrie, de la ora 18:00.



Întâlnirea se va disputa la Sibiu, pe Stadionul Municipal, deoarece arena din Timișoara nu îndeplinește condițiile necesare găzduirii unui meci cu grad de risc ridicat, așa cum este considerat cel dintre Politehnica și Steaua.



- comunicatul emis de Steaua

Nu este pentru prima dată în acest sezon când Poli Timișoara joacă pe teren propriu la Sibiu. Acest lucru s-a mai întâmplat pe 3 septembrie, atunci când bănățenii au primit vizita celor de la Rapid în Cupa României. Giuleștenii s-au impus cu 2-0, iar atmosfera de pe stadion a fost una de excepție.


Fanii lui Poli Timișoara la meciul cu Rapid din Cupa României // foto: facebook @Politehnica Timișoara

După primele opt etape, situația celor două formații este diametral opusă. Poli Timișoara este în fruntea clasamentului, pe locul al doilea, cu 20 de puncte, în timp ce Steaua este în partea a doua a clasamentului, pe poziția 18, cu 5 puncte.

Duelul dintre Poli Timișoara și Steaua este cel care deschide runda 9 din Liga 2:

Joi, 8 octombrie:

  • Poli Timișoara - Steaua, ora 18:00

Sâmbătă, 10 octombrie:

  • Chindia Târgovişte - Concordia Chiajna, ora 11:00

  • Cetatea Suceava- CSC Dumbrăviţa, ora 11:00

  • CS Dinamo - CSM Olimpia Satu Mare, ora 11:00

  • CS Afumați - CSL Ştefăneşti, ora 11:00

  • Metaloglobus - SC Popeşti Leordeni, ora 11:00

  • Gloria Bistriţa - SCM Râmnicu Vâlcea, ora 11:00

  • Metalul Buzău - ASA Târgu Mureş, ora 11:00

  • CSC Şelimbăr - Unirea Slobozia, ora 11:00

  • CSM Reşiţa - CSM Slatina, ora 13:00

Duminică, 11 octombrie:

  • FC Bihor - FC Bacău, ora 15:45

Clasamentul din Liga 2

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.