Un tată nu vrea niciodată să-și rănească fiul. Dar rana nu vine întotdeauna din critică
Gică Hagi l-a titularizat pe Ianis și i-a lăsat banderola la înfrângerea cu Suedia (1-2). Johan Cruyff, mentorul lui Hagi de la Barcelona, a fost întrebat în trecut despre exact aceeași situație.
În septembrie 1994, o reporteră de la „Evenimentul Zilei”, Roxana Jenei, a stat două ore de vorbă cu Cruyff într-un hotel din Barcelona. Olandezul îl adusese de câteva săptămâni pe Gheorghe Hagi.
La un moment dat, jurnalista l-a întrebat despre fiul lui, Jordi, care tocmai intra în prima echipă.
Cruyff a spus că, atunci când îl vede pe Jordi jucând, e mândru ca tată. Dar că are grijă ca după fiecare meci să-i spună unde a greșit.
Și a adăugat: „Este un aspect foarte delicat, pentru că băiatul meu nu trebuie să se simtă niciodată jignit când îl critic. Pentru că, ceea ce un tată nu vrea niciodată, e să-și rănească fiul!”
Apoi, întrebat dacă îl tratează special, a spus lucrul cel mai important. Că, dacă l-ar favoriza din sentimente paterne și l-ar băga în echipă fără să fie egal cu ceilalți, copilul s-ar simți inferior. Și i-ar face mult rău.
Citite împreună, cele două fraze spun ceva ce rar recunoaștem. Un tată se teme că își rănește fiul când îl critică. Cruyff știa că îl poate răni mai tare când îl favorizează.
La 32 de ani distanță, Hagi e în locul în care stătea atunci Cruyff. A mai trecut prin asta la Viitorul, dar acolo era clubul lui. Acum e la echipa tuturor românilor.
Ianis Hagi cu Suedia: ce au spus Mutu și Panduru
La primul meci oficial pe banca României, Gică Hagi l-a titularizat pe fiul său, Ianis. Lipsa minutelor la echipa de club și-a spus cuvântul, iar mijlocașul a fost înlocuit în minutul 67. A fost preferat lui Nicușor Stanciu.
Adrian Mutu a spus că singura problemă a lui Ianis e că „nu are ritm de joc” și că „are o singură viteză”, pentru că nu are meciuri în picioare.
Basarab Panduru a fost mai dur: l-a trecut „printre cei mai slabi doi jucători” ai României. Dar tot Panduru a adăugat ceva ce merită reținut: „Poate și la noi e problema, că avem așteptări prea mari.”
După meci, Hagi nu și-a lăudat fiul. A spus: „Ianis, ca toți ceilalți, a făcut ce a putut.” E o frază cumpătată, care merită notată.
Ianis Hagi, căpitan la Viitorul la 16 ani
Problema nu începe la Solna. Începe la Viitorul.
Gică Hagi l-a debutat pe Ianis în Liga I la 16 ani, în decembrie 2014. Câteva luni mai târziu, i-a dat banderola. Ianis a devenit, la 16 ani, 9 luni și 22 de zile, cel mai tânăr căpitan din istoria Ligii I.
Zece ani mai târziu, în noiembrie 2024, Hagi încă apăra decizia: „V-am arătat la 16-17 ani, când l-am făcut căpitan pentru că merita.”
În același interviu a recunoscut că la început poate a fost subiectiv, dar că după zece ani nu mai e.
Intenția era, probabil, bună. Dar psihologia are un nume pentru ce se poate întâmpla cu un adolescent care primește prea devreme semnele unui statut pe care nu l-a câștigat încă în fața celorlalți: sindromul impostorului.
Sentimentul că ești acolo nu pentru ce faci, ci pentru cine ești. Cruyff nu a folosit termenul. Dar l-a descris exact, în 1994: copilul care se simte inferior.
Mai e un lucru. Psihologa americană Carol Dweck a arătat, în studii cu copii, că lauda pentru talent („ești foarte dotat”) îi face mai fragili la eșec decât lauda pentru efort („ai muncit bine”). Copilul lăudat pentru talent începe să se teamă de orice test care l-ar putea contrazice.
Iată ce spunea Gică în 2018: „Am mare încredere în el. Știu că poate într-o zi să câștige Balonul de Aur. E decar, un foarte bun pasator și lovește foarte bine cu ambele picioare”.
Maldini, Redknapp, Cruyff: alți tați antrenori
Cruyff nu e singurul care a trecut prin asta.
Cesare și Paolo Maldini. Cesare și-a convocat fiul de 12 ori la naționala de tineret a Italiei. Paolo a povestit că situația era jenantă, pentru că mereu erau oameni gata să spună că e fiul favorizat, și că a încercat mereu să uite că antrenorul îi e tată.
Acasă, familia avea o regulă: la masă nu se vorbea despre fotbal. Cesare discuta cu Paolo problemele, dar nu la masa familiei.
Când Cesare a preluat naționala mare, Paolo era de nouă sezoane titular indiscutabil la Milan și idol național.
La Mondialul din 1998, Paolo a fost căpitan. Nimeni nu a contestat banderola. Nu pentru că i-o dăduse tatăl, ci pentru că o câștigase înainte, la alții.
Harry Redknapp și Frank Lampard. În 1996, la West Ham, Redknapp își antrena nepotul, pe Frank Lampard, iar tatăl lui Lampard era secundul lui Redknapp.
La o întâlnire cu fanii, un suporter a spus că tânărul nu e încă destul de bun. Redknapp l-a apărat vehement: Frank va ajunge în vârf. A avut dreptate. Lampard a devenit una dintre marile figuri ale Chelsea.
Dar ce a spus Lampard, ani mai târziu, despre scena aceea? Că acum e amuzant de văzut, dar pe moment a fost oribil.
Iar în 2001, când Redknapp și tatăl lui au plecat, Lampard a părăsit și el West Ham, sub presiunea de a fi cunoscut drept „fiul lui Frank Lampard senior”.
Lecția de la West Ham e subtilă. Chiar și când tatăl are dreptate, apărarea lui publică nu îl eliberează pe fiu. Îl leagă și mai tare de el.
Nici Cruyff nu a scăpat de bănuieli
Relația lui Johan Cruyff cu președintele Barcelonei, Núñez, s-a degradat până acolo încât a fost acuzat de nepotism, pentru că îl juca pe ginerele Angoy în poartă și pe fiul Jordi în atac.
Dar a construit câteva ziduri. I-a dat lui Jordi o singură regulă la intrarea în lot: „Vezi, auzi și nu vorbi.” Adică să nu-i aducă acasă ce se spune în vestiar.
Și l-a ținut pe contract de echipa B toți anii, explicându-i că nimeni nu va putea spune că a făcut bani datorită lui.
Nu a fost suficient. Jordi recunoaște că acuzațiile de nepotism l-au durut. S-a eliberat abia târziu, când a înțeles că tatăl lui era printre cei 1% nemuritori, iar ceilalți 99%, el inclus, sunt muritori.
Hagi a fost elevul lui Cruyff
Nimic din toate acestea nu e teorie pentru Hagi. El a spus că probabil Cruyff e antrenorul de la care a învățat cel mai mult ca jucător.
Și Hagi știe că afecțiunea lui Cruyff nu era necondiționată. După ce a dezvăluit unui jurnalist o discuție privată, Cruyff l-a ținut două luni în tribună, fără nicio explicație, iar Hagi a trebuit să lupte să-i recâștige încrederea.
A trăit pe propria piele antrenorul care nu negociază cu nimeni.
Ce i-ar spune, deci, Cruyff
Cruyff a murit în 2016. Nu putem pune cuvinte în gura lui. Putem doar să citim ce a lăsat. Cred că ar fi patru lucruri.
Testul vălului. Filozoful John Rawls propunea să gândim regulile corecte ca și cum n-am ști ce loc vom ocupa în poveste.
Adaptat la o bancă de antrenor, „vălul ignoranței” sună așa: l-aș titulariza pe acest jucător, cu aceste minute la club, dacă nu ar fi fiul meu?
Dacă răspunsul e da, decizia e apărabilă, iar Hagi o poate explica public, cu argumente de fotbal. Dacă ezită, ezitarea e răspunsul.
E, de fapt, exact testul lui Cruyff: egal cu ceilalți, sau pe tușă.
Lauda merge la efort, nu la nume. Înaintea meciului, Hagi a spus că se bazează pe Ianis și speră să facă diferența. Pentru orice alt jucător, e o frază banală. Pentru fiul selecționerului, e o greutate în plus.
După meci, Hagi a găsit tonul potrivit. Rămâne ca tonul acela să fie și cel dinainte.
Critica rămâne în casă. Cruyff îi spunea lui Jordi unde a greșit după fiecare meci, dar fără să-l jignească. Cei doi Maldini vorbeau despre probleme, dar nu la masa familiei.
Niciunul dintre ei nu a făcut din fiu un subiect de conferință de presă. Nici în bine, nici în rău.
Ianis trebuie să treacă prin aceleași porți ca toți ceilalți
Poate că Hagi a înțeles deja asta. La Solna, întrebat ce concluzie trage despre Ianis, a răspuns: „Nu pot să vorbesc despre el.” Apoi a vorbit despre echipă.
Nu trebuie să-l trimită departe. E important de spus și asta, ca să fim echilibrați. Reportera din 1994 l-a întrebat pe Cruyff dacă n-ar fi mai bine ca Jordi să joace în altă parte. Răspunsul a venit prompt: „Nu, e mai bine să lucreze cu o echipă «number one»!”
Cruyff nu credea că fiul trebuie exclus pentru că tatăl e antrenor. Credea doar că trebuie să treacă prin aceleași porți ca toți ceilalți.
Ianis are 55 de selecții și multe momente importante. Locul lui la națională nu e o problemă. Condițiile în care îl ocupă sunt.
România – Bosnia: Stanciu titular
Hagi a anunțat deja că Stanciu va fi titular cu Bosnia, iar banderola va reveni probabil la el. Dacă așa va fi, nu va fi o umilire pentru Ianis.
Poate fi cel mai frumos lucru pe care i-l face tatăl lui: să-l lase să fie unul dintre cei 99%. Un fotbalist bun, care își câștigă locul singur.
Aristotel spunea că virtutea stă la mijloc, între două excese. Între tatăl care își strivește fiul cu asprimea și tatăl care îl strivește cu favoarea. Cruyff a căutat mijlocul acela. N-a reușit întotdeauna. Dar a știut unde e.
„Ceea ce un tată nu vrea niciodată, e să-și rănească fiul.” Hagi a fost pe Camp Nou în anul în care Cruyff a spus asta.
Poate că acum e momentul să-și amintească și partea a doua: că, uneori, favoarea doare mai mult decât critica.
Dar, deși teoria e simplă, practica e dificilă. O spun și eu ca tată.
De multe ori, când ne împingem și ne lăudăm copiii, ne împingem și ne lăudăm, de fapt, pe noi înșine.
{{text}}