International   •   Stranieri   •   OFERTĂ

Echipa din Bundesliga, ofertă de 8 milioane de euro pentru internaționalul român

Otto Hindrich, primul din stânga, la finalul partidei dintre Suedia și România // foto: Andrei Furnigă (GSP)

Articol de Adrian Duţă   —  sâmbătă, 26 septembrie 2026

Otto Hindrich (24 de ani), portarul Legiei Varșovia, a fost dorit de Koln în vară. Nemții au oferit 8 milioane de euro, dar polonezii au refuzat.

Otto Hindrich a fost cumpărat de Legia cu 600.000 de euro de la CFR Cluj în ianuarie 2026. E titular la echipa poloneză, bifând 9 meciuri în acest sezon în campionat. Prestațiile de la Varșovia l-au adus și în lotul naționalei pentru Liga Națiunilor.

Portarul român putea ajunge în Bundesliga în perioada de mercato din vară, într-o afacere care ar fi adus 800.000 de euro și în conturile celor de la CFR Cluj, potrivit iamsport.ro.

Legia Varșovia a primit ofertă de 8 milioane de euro pentru Otto Hindrich. CFR Cluj s-ar fi ales cu 800.000 dacă transferul se realiza


Echipa lui Ioan Varga a păstrat un procent de 10% dintr-un viitor transfer al lui Hindrich. Astfel, din totalul de 8 milioane de euro oferiți de Koln, CFR Cluj s-ar fi ales cu 800.000 de euro, o sumă care ar fi reprezentat o importantă gură de aer într-o perioadă în care ardelenii au probleme financiare și se confruntă cu insolvența.

În cele din urmă, transferul lui Hindrich în Bundesliga nu s-a realizat, după ce Legia Varșovia a cerut 10 milioane de euro. Pe lângă negocierile dure, ultrașii Legiei au protestat vehement împotriva vânzării lui Otto, iar internaționalul român a rămas în Polonia.

2 milioane de euroe cota lui Otto Hindrich pe Transfermarkt

Hindrich a fost titular în toate cele 9 etape din acest sezon de Ekstraklasa. Are 8 goluri primite și două partide în care a ținut poarta intactă. Legia e pe locul 2 în campionat, cu 19 puncte, cu 3 mai puține decât liderul Gornik Zabrze.


La națională, Hindrich e una dintre rezervele lui Ionuț Radu, titularul indiscutabil al României din ultimul an și jumătate.

Otto Hindrich. Foto: Imago
  • Koln, echipa care l-a dorit pe Hindrich, e pe locul 13 după 4 etape disputate în Bundesliga, cu 4 puncte.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.