Dănuț Lupu (59 de ani), fost internațional român, a vorbit despre situația lui Ianis Hagi (27 de ani), unul dintre jucătorii criticați pentru prestația modestă din meciul pierdut în fața Suediei, scor 1-2, în Liga Națiunilor.
România - Bosnia, în runda a doua a grupei de Liga Națiunilor, va avea loc luni, de la ora 21:45. Meciul va fi liveTEXT pe GSP.ro și transmis pe Antena 1.
Fostul mijlocaș a spus că l-ar păstra pe Ianis Hagi în primul „11” al naționalei. Acesta consideră, totodată, că selecționerul Gheorghe Hagi (61 de ani) își dorește să construiască echipa în jurul fiului său.
Dănuț Lupu: „Dacă e să îl forţeze, să o facă în continuare”
Dănuț Lupu consideră că deși Ianis Hagi nu a avut cel mai bun meci contra Suediei, acesta trebuie forțat și să rămână în echipă. Și Răzvan Marin ar fi titular în continuare în viziunea lui fostului internațional , în timp ce Tudor Băluță ar rămâne pe banca de rezerve.
„Ar trebui schimbaţi 3-4 jucători. Ca să fiu puţin aşa, toţi antrenorii au încercat cu Ianis Hagi. Eu nu l-aş schimba. Gică Hagi o să vrea să construiască echipa naţională în jurul lui. Dacă e să îl forţeze, să o facă în continuare.
E greu să ataci fără mijloc. Pe Răzvan Marin nu l-aş schimba, pe Băluţă, da. Sunt mulţi jucători care nu pot să treacă peste chestia asta: m-a lăsat acasă. Mental îi afectezi. Nu cred că a făcut bine când a lăsat acasă atâţia jucători.
Nu ştiu dacă ceilalţi au chemat atâţia jucători. Nu prea vine nimeni din spate. Aceşti patru-cinci trebuie băgată într-o echipă care are rezultate. Degeaba îi bagi într-o echipă care nu are rezultate”, a declarat Dănuț Lupu, pentru fanatik.ro.
Ianis Hagi, în Suedia - România // foto: Imago Images
Selecționerul a anunțat că va opera modificări în primul „11” al României după înfrângerea suferită în fața Suediei. Gheorghe Hagi a transmis deja că Nicolae Stanciu va fi titular.
Echipa de start folosită de Gheorghe Hagi în meciul cu Suedia:
I. Radu - Coubiș, Drăgușin, Ghiță - Rațiu, T. Băluță, R. Marin, Bancu - I. Hagi (cpt.) - Man, L. Munteanu
Programul complet din Liga Națiunilor
Luni, 28 septembrie, ora 21:45: ROMÂNIA - Bosnia, Suedia - Polonia
Vineri, 2 octombrie, ora 21:45: Polonia – ROMÂNIA, Bosnia - Suedia
Luni, 5 octombrie, ora 21:45: ROMÂNIA – Suedia, Bosnia - Polonia
Sâmbătă, 14 noiembrie, ora 21:45: ROMÂNIA - Polonia, Suedia - Bosnia
Marți, 17 noiembrie, ora 21:45: Bosnia - ROMÂNIA, Polonia - Suedia
{{text}}