Echipa Bosniei a susținut duminică seară antrenamentul oficial premergător meciului cu România, pe Arena Națională.
România - Bosnia se joacă luni, 28 septembrie, de la 21:45. Meciul din etapa a doua a grupei de Nations League va fi liveTEXT pe GSP.ro și la TV pe Antena 1.
Antrenamentul oficial al naționalei lui Barbarez a început inițial în lipsa selecționerului, prins cu obligațiile media care au părut că-l agasează.
La un moment dat, în timp ce primea o întrebare din partea reporterilor români, tehnicianul a gesticulat discret în direcția ofițerului de presă, în timp ce-și verifica ceasul de la mână.
GALERIE FOTO. Naționala Bosniei, antrenament oficial pe Arena Națională înainte de meciul cu România
Sub îndrumarea secunzilor, Jovo Lukic și restul jucătorilor au efectuat obișnuitele mișcări de stretching și încălzire, după o scurtă sesiune de pase efectuate de-a lungul și de-a latul terenului.
Ședința a continuat după apariția pe teren a lui Barbarez. În timp ce acesta discuta cu secunzii săi, preparatorul fizic conducea o serie de exerciții fizice de dezmorțire la jumătatea terenului.
Ulterior, fotbaliștii s-au împărțit în grupe și au mărit intensitatea, exersând circulații de posesie și viteza de reacție într-un joc de pase rapid, pe spații mici.
Aflat cu naționala la București, Edin Dzeko s-a antrenat cu restul coechipierilor, deși nu va intra pe teren cu România. Legendarul atacant va mai juca doar contra Suediei, apoi se va retrage de la națională.
Goalkeeperii s-au antrenat separat, în compania antrenorului de portari.
Gazonul se prezintă, per total, în condiții mulțumitoare, dincolo de câteva brazde desprinse pe ici, pe colo, în timpul mișcărilor de încălzire ale naționalei ex-iugoslave.
Cu România au fost niște meciuri intense, bărbătești. În ambele dați am avut un joc dinamic, au fost momente în timpul jocului în care ambele părți ar fi putut câștiga. Am făcut-o noi și cred că am făcut-o pe merit.
Pot spune despre echipa României ca e una foarte bună, că are un joc intens, o echipă coagulată, dârză. Cu toate acestea, ne așteptăm să avem un joc bun și să caștigăm.
- Sergej Barbarez, selecționer Bosnia
{{text}}