Fotbal   •   Nationala   •   ROMÂNIA

Cum s-a desfășurat antrenamentul oficial al României, înaintea partidei cu Bosnia

+25 Foto
Antrenamentul oficial al naționalei României, înainte de meciul cu Bosnia // foto: Cristi Preda (GSP.ro)

Articol de Cristi Preda (foto), Maria Olteanu, Carmen Dumitru, Răzvan Petrescu (video)   —  duminică, 27 septembrie 2026

După ce Bosnia a fost prima dintre cele două echipe care a efectuat antrenamentul oficial înaintea confruntării de luni seara, de pe Arena Națională, de la ora 21:45, a venit rândul României să intre pe gazon. Naționala lui Gică Hagi (61 de ani) a efectuat ședința de pregătire la Mogoșoaia, într-o atmosferă relaxată, cu presa prezentă la începutul antrenamentului.

  • România - Bosnia se joacă luni, 28 septembrie, de la ora 21:45, în etapa a doua din Liga Națiunilor. Partida de pe Arena Națională se va disputa fără spectatori, ca urmare a unei decizii UEFA;

  • Meciul va fi transmis în format liveTEXT pe GSP.ro și la TV pe Antena 1

La Mogoșoaia, la antrenamentul de duminică seara, au fost prezenți toți cei 32 de jucători convocați pentru această acțiune. Niciunul nu s-a pregătit separat, iar atmosfera a fost una liniștită, cu multă voie bună, în ciuda eșecului suferit în primul meci din grupă, scor 1-2 la Stockholm, cu Suedia.

FOTO. Imagini de la antrenamentul naționalei României înaintea jocului cu Bosnia


+25 Foto
Antrenamentul oficial al naționalei României, înainte de meciul cu Bosnia // foto: Cristi Preda (GSP.ro)

Înainte ca ședința de pregătire să înceapă, Gică Hagi i-a strâns pe toți fotbaliștii în jurul său și le-a transmis un scurt mesaj. Selecționerul i-a chemat cât mai aproape de el, într-un moment care a precedat exercițiile efectuate de „tricolori”.

La începutul antrenamentului, jucătorii au fost împărțiți în mai multe grupe pentru exercițiul „5 la 2”. Fiecare membru al staffului tehnic a urmărit câte o grupă și a coordonat desfășurarea exercițiului.

Ședința de pregătire a avut loc la aproximativ 17 grade Celsius, pe terenul de la Mogoșoaia, acolo unde naționala s-a pregătit din momentul reunirii, acum o săptămână.


Cu câteva ore înaintea antrenamentului, Gică Hagi a susținut conferința de presă premergătoare partidei, alături de Nicolae Stanciu.

Selecționerul a fost întrebat și despre primul „11” pe care îl pregătește pentru duelul cu Bosnia și a anunțat deja două nume care vor începe partida. Nicolae Stanciu, căpitanul naționalei, și Vladimir Screciu sunt titularii confirmați de Gică Hagi pentru partida de luni.

Clasamentul din grupa României în Liga Națiunilor

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.