Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB

„Boutoutaou să plece din România” » Raul Rusescu face „ordine” la FCSB: „El să fie transferat, atacul să arate așa!”

FCSB va relua campionatul cu un nou antrenor, Laurențiu Reghecampf, foto: Cristi Preda (GSP.ro)

Articol de Alexandru Barbu   —  luni, 28 septembrie 2026

Ce spune Raul Rusescu despre un schimb Aymen Boutoutaou (FCSB) - Steven Nsimba (Universitatea Craiova) și cum ar arăta un atac ideal al roș-albaștrilor, în opinia fostului golgheter al Ligii 1?

  • S-a discutat în ultimele zile varianta ca FCSB și Craiova să facă un schimb de jucători: Boutoutaou să meargă în Bănie, iar Nsimba să joace în roș-albastru. În plus, FCSB ar achita și un milion de euro în această afacere.

  • Totul a plecat de la declarația lui Gigi Becali: „Poate Rotaru cumpără ceva de la mine, poate cumpăr eu ceva de la el. El vrea ceva de la mine, eu vreau ceva de la el. Dacă e să o facem, facem tranzacția de acum”.

Verdictul lui Raul Rusescu, la GSP Live: „Stoian și Nsimba în față, Drăguș în spatele lor. Sună bine!”

Rusescu spune că „mi l-aș dori pe Nsimba la FCSB”. „În același timp, dacă s-ar întâmpla acest transfer, porțile pentru Stoian s-ar putea închide, s-ar pune chiar lacătul. Dar profilul lui Nsimba îmi place, mai mult decât cel al lui Al-Hamlawi, de exemplu”, adaugă acesta.


„Nsimba poate aduce un plus la FCSB, dar mi-aș dori să-l văd mai mult și pe Stoian pe teren, în orice situație”, continuă Rusescu.

  • În actuala stagiune, Stoian, 18 ani, a prins 428 de minute în toate competițiile la FCSB.

În acest context, fostul golgheter al FCSB-ului schițează și un atac al echipei: „Stoian și Nsimba în față, iar Drăguș în spatele lor - ar putea juca împreună, pe modelul naționalei sau al Craiovei. Sună bine!”.


21 de goluria marcat Nsimba, 30 de ani, în 63 de apariții la Universitatea Craiova

„Boutoutaou să plece din România”

Deși admite că Aymen Boutoutaou este „un jucător bun”, Rusescu opinează că mijlocașul ofensiv trebuie să schimbe echipa, din cauză că a intrat în colimatorul patronului.

„Boutoutaou e un jucător bun, dar se află într-o situație din care e imposibil de ieșit. Reghecampf are abilitatea de a umbla la psihicul unui jucător, însă, și dacă joacă bine 10 meciuri și face 30 de minute mai slabe, s-a terminat! E o situație imposibilă pentru el și cel mai bine ar fi să plece din România”, concluzionează fotbalistul român al anului 2012.

11 meciuria adunat Boutoutaou, 25 de ani, la FCSB, în care a marcat de două ori. El a fost adus din Franța, de la Sochaux, cu 1,3 milioane de euro

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.