Casper Ruud (27 de ani, numărul 21 mondial), om de bază în Team Europe la Laver Cup de-a lungul anilor, a mărturisit după încheierea competiției că, dacă ar putea împrumuta lovituri de la adversarii săi, ar lua serviciul lui Alexander Zverev și restul de la Carlos Alcaraz.
S-a aflat la a șasea participare la Laver Cup și nu a dezamăgit nici de această dată, chiar dacă parcursul său în circuitul ATP în 2026 nu este cel mai bun.
Casper Ruud a adus primul punct pentru Team Europe, după victoria asupra lui Francisco Cerundolo în partida inaugurală, 6-7 (4), 6-4, 10-8, iar în ziua a doua, alături de Alexander Zverev, a livrat și la dublu, 6-4, 7-6 (7) contra lui Alexander Bublik și Brandon Nakashima.
Are o singură înfrângere la simplu și două la dublu, iar în 2023, la Vancouver, a adus singurele puncte pentru Echipa Europei în înfrângerea cu 2-13 în fața adversarilor din Echipa Lumii.
La Londra 2026, norvegianul nu a venit singur, cu acompaniat de familie, fetița, Camila, născută pe 30 ianuarie, și soția, Maria Galligani, însă a vorbit în conferințele de presă despre familia temporară de la Laver Cup, de colegii și de căpitanii Team Europe.
Întrebat ce lovituri ar lua de la colegii săi de echipă, a spus: „Aș lua probabil serviciul lui Sascha, dacă aș putea, și restul loviturilor de la Carlos. Răspuns simplu. Simplu și rapid. Asta e”.
Casper Ruud: „Se cântă ceva mai mult decât în cazul lui Bjorn și Thomas”
Team Europe, campioana Laver Cup 2026 Foto: Guliver/GettyImagesApoi a elaborat pe tema schimbării petrecute anul trecut pe bancă. „Există câteva diferențe. În cazul lui Yannick și Tim, se cântă ceva mai mult decât în cazul lui Bjorn și Thomas”, a spus zâmbind nordicul atunci când a fost întrebat despre foștii căpitan și vicecăpitan, Bjorn Borg și Thomas Enqvist.
„Aș spune că atât Bjorn, cât și Yannick sunt suflete libere, spirite libere, care iau viața destul de ușor și nu se stresează prea mult pentru diverse lucruri, ceea ce e plăcut. Uneori jucătorii își pun poate prea multă presiune și stres pe umeri, iar noi ducem uneori o viață stresantă, dar e plăcut să avem un mix între Yannick, care vede tenisul într-un mod diferit, mai ales pentru mine, și, în contrast, pe Tim, care urmărește mult tenis și comentează multe meciuri”, s-a referit el la actualii responsabili, căpitanul Yannick Noah și vicecăpitanul Tim Henman.
„El ne vede nu chiar în fiecare săptămână, ci cam lună de lună, la marile turnee, și cunoaște punctele forte și punctele slabe din jocul fiecăruia dintre noi”, a adăugat Casper.
„Amândoi mă provoacă într-un mod pozitiv, pentru că vin mult mai des la fileu – sau obișnuiau să o facă – decât o fac eu. Ei joacă o minge puțin mai plată și mă provoacă să fac și eu la fel. E plăcut să aud de la Tim și Yannick alte opinii pe care nu le-am mai auzit de mulți ani”, a subliniat fostul număr 2 mondial.
El i-a invocat și pe colegii de echipă: „M-au împins și ajutat și încurajat. Când am intrat în tie-break-ul de meci, a fost frumos să-i văd pe toți acolo, pe bancă, iar la final zâmbitori și fericiți”, a conchis Ruud, care anul acesta are drept cele mai bune rezultate finala în Masters-ul 1000 de la Roma, semifinala de la Geneva – turneu ATP 250 –, „sferturile” de la Madrid, dar și optimile de finală de la Australian Open și Roland Garros.
{{text}}