România o întâlnește în această seară pe Bosnia și Herțegovina, pe Arena Națională, de la ora 21:45, în etapa a doua din Liga Națiunilor. În dimineața partidei, selecționerul Gheorghe Hagi a anunțat lotul pentru duelul de la București, iar șase dintre titularii folosiți în eșecul cu Suedia, scor 1-2, nu au fost incluși.
Printre cei lăsați în afara lotului se numără și Radu Drăgușin. Fundașul Fiorentinei, titular la Solna, nu va evolua împotriva Bosniei și Herțegovinei, iar decizia selecționerului a atras atenția presei din Italia.
Presa din Italia, reacție după ce Radu Drăgușin e OUT pentru România - Bosnia
Mai multe publicații italiene au remarcat faptul că Hagi a schimbat masiv lotul față de partida cu Suedia și au pus accent pe absența lui Drăgușin.
Viola News a titrat: „Hagi îl exclude pe Drăgușin, iar impresarul nu este de acord: «Nu este obosit, are nevoie să joace»”.
Jurnaliștii italieni au explicat că selecționerul României a ales să facă numeroase rotații și să le ofere minute și altor jucători din lot.
„Gică Hagi a decis să schimbe radical echipa României pentru meciul cu Bosnia și Herțegovina. Față de partida cu Suedia, selecționerul a păstrat doar cinci titulari și l-a lăsat în afara lotului și pe Radu Drăgușin, fundașul Fiorentinei care fusese titular la Solna.
Decizia face parte din rotația anunțată de Hagi, care intenționează să le ofere minute mai multor jucători din lot de la un meci la altul”, au scris italienii.
La Nazione: „La națională suferă. Și există un rebus tactic”
Și La Nazione a analizat situația lui Radu Drăgușin, dar dintr-un alt unghi. Publicația italiană s-a referit la prestația fundașului în partida cu Suedia și la modul în care acesta a fost folosit de Hagi în centrul unei apărări cu trei fundași.
„Prestația modestă a lui Radu Drăgușin în eșecul României cu Suedia, scor 1-2, a redeschis discuțiile despre poziția sa ideală din punct de vedere tactic.
Folosit de selecționerul Hagi în centrul unei apărări cu trei fundași, cu Coubiș și Ghiță de o parte și de alta, fundașul Fiorentinei a avut probleme în fața mobilității cuplului Isak - Gyokeres.
A arătat unele nesiguranțe la mingile lungi și în ceea ce privește timpii de marcaj om la om, deși acesta este, în mod normal, unul dintre punctele sale forte”, au notat italienii.
{{text}}