Presa din Bosnia a reacționat rapid după victoria categorică obținută de selecționata lui Sergej Barbarez pe Arena Națională, scor 4-2.
Jurnaliștii bosniaci au remarcat în special declarațiile făcute de Gheorghe Hagi la conferința de presă și au titrat sugestiv: „Cuvintele lui Hagi despre Bosnia vor fi ținute minte mult timp!”
Selecționerul României și-a asumat responsabilitatea pentru eșecul de la București, dar a avut și un discurs elogios la adresa adversarilor. Afirmațiile sale nu au trecut neobservate în Bosnia, unde presa a insistat asupra laudelor făcute de Hagi la adresa echipei lui Barbarez.
„Cuvintele lui Hagi despre Bosnia vor fi ținute minte mult timp!”
„Bosnia și Herțegovina a făcut un pas important prin victoria cu 4-2 împotriva României, iar după meci Gică Hagi nu a încercat să găsească scuze pentru ceea ce i s-a întâmplat naționalei sale”, au scris cei de la sportsport.ba.
Aceștia au remarcat faptul că selecționerul României și-a asumat eșecul și a recunoscut superioritatea adversarilor.
„Eram încrezător că vom face un joc bun, voiam să câștigăm. Am avut două zile să pregătim, dar Bosnia ne-a arătat o lecție în seara asta. A arătat ca o echipă care a fost la Mondiale, curaj în joc.
Începând și cu mine, din păcate, n-am trecut examenul. E dureros, dar ăsta e fotbalul. Eu sunt principalul vinovat”, a afirmat Gheorghe Hagi.
Cea mai mare atenție a primit-o însă pasajul în care Hagi a analizat transformarea Bosniei. Selecționerul a remarcat progresul făcut de adversara României și a enumerat calitățile care, în opinia sa, au transformat-o într-o echipă mult mai puternică decât în urmă cu doi ani.
„Și ei au construit. Nu e Bosnia de acum doi ani, când câștigase un meci și pierdea nouă, cu același antrenor care e acum. Și acum joacă un fotbal... Vine de la Mondial, nu pierde în Polonia, câștigă cum a câștigat cu noi. Ceva au făcut bun.
Au relații de joc, interpretează sistemele foarte bine. Sunt luptători, muncesc în teren toți, sunt o echipă. Au spirit, știu ce fac, vorbesc mult, fac totul împreună, sunt puternici”, a spus Gheorghe Hagi, spre mândria jurnaliștilor bosniaci.
{{text}}