Fotbal   •   Nationala   •   România - Bosnia 2-4

Fostul mare portar Vasile Iordache a închis televizorul la pauză: „Știți de la ce i se trage lui Ionuț Radu? Prea multă!”

+6 Foto
Ionut Radu complet neinspirat la ieșirea de la primul gol al bosniacilor

Articol de Marius Mărgărit   —  marți, 29 septembrie 2026

Fostul mare portar Vasile Iordache (75 ani) recunoaște că „n-am reușit să văd tot meciul cu Bosnia. Am urmărit doar prima repriză, dar când am văzut ce se întâmplă, am renunțat la pauză".

Un portar recunoscut pentru suplețea și intervențiile sale spectaculoase, pentru priza la balon, Iordache spune că „Nici nu mai înțeleg cum se antrenează portarii de acum.

Păi nu e prima regulă că portarul trebuie să rețină mingea?! Acum, parcă nu mai apără, mai mult am senzația că ei se apără de minge, o resping mai mereu, dar de multe ori aiurea”.

Vasile Iordache: „De la prea multă sală i se trage lui Ionuț Radu”


Vasile Iordache

Comentând prestația lui Ionuț Radu, fostul internațional crede că „la el nu e vorba despre exces de încredere sau din lipsă de concentrare. Eu zic că de la prea multă sală i se trage. Portarul trebuie să fie ca o pisică, să aibă reacție, să fie suplu, fluid în mișcări. Dacă faci prea multă sală, să faci piept, să arăți bine, să fii puternic, pierzi mobilitatea.

Ok, lucrezi pentru picioare, să ai forță, să împingi, faci și pentru brațe, dar atât. Greșeala lui, când a scăpat minge în față, nu e doar de ABC-ul portarului, e și din instinctul de conservare al organismului. Tragi pieptul la interior, tragi de umeri in față, să amortizezi impactul cu mingea, te faci covrig pe ea. Astea le înveți de la copii”.

Iordache a adăugat: „Dar mai e o problemă. Când adversarii au așa de multe ocazii, când apărarea nu te protejează, tu, ca portar, ești complet derutat. La primul gol, nu avea el ce să caute acolo! Dacă n-a plecat destul de repede, să devanseze atacantul.


L-a văzut singur, fără marcaj, nu era niciun stoper cu el și d-aia a ieșit. Iar la portari asta e, orice greșeală se vede. Sincer, nu aș renunța la el, dar cred că mai sunt portari care meritau o șansă.

Radu a greșit și la golul doi din Suedia. A respins, dar cum spuneam, parcă mai mult se feresc de minge. Păi o respingi lateral, dar în afara cadrului porții, cât mai departe, nu la marginea careului mic"

„Merita și Popescu o șansă"

Vasile Iordache mai spune că „în locul lui Gică Hagi, eu i-aș fi dat o șansă și lui Laurențiu Popescu, de la Universitatea Craiova. E în formă, apără foarte bine, e campion, venea cu alt moral, cu altă ambiție.

Laurențiu Popescu // FOTO: Cristi Preda (GSP)

În patru meciuri cred că se găsea un moment în care să-l bage, să-i dea o șansă, să-și dea o șansă să descopere un portar bun, pe care se poate baza. Nu mă bag eu în trebuirile astea, să zic cuiva ce și cum să facă, dar mie îmi place.

Iar la Radu n-aș renunța de tot. El trebuie să treacă peste asta, cu tupeu, cu încredere. Și să se hrănească din greșeli, să nu le mai facă. Până la urmă, nu există portar care să nu gafeze. Important e cum treci peste momentele astea".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.