Guvernul britanic a reacționat la decizia prin care Manchester City a fost oficial găsită vinovată de 115 încălcări ale regulamentului financiar, catalogând situația drept „incredibil de gravă”. Lisa Nandy, ministrul Sportului, a subliniat totodată impactul procesului.
Potrivit comisiei independente care judecă cazul, City a fost găsită vinovată de prezentarea unor situații financiare incorecte, ascunderea de informații financiare și folosirea unor contracte modificate pentru a umfla veniturile și a reduce costurile, pe lângă încălcarea regulamentelor financiare impuse de Premier League și UEFA.
În total, Manchester City ar fi redus cheltuieli în valoare de 1,075 miliarde de euro pe parcursul a 9 ani, între 2009 și 2018. Comisia independentă care a decis că City e vinovată va da pedeapsa în urma unei ședințe viitoare. Clubul englez poate fi amendat, depunctat și își poate pierde trofee câștigate în perioada respectivă.
Lisa Nandy, ministrul Sportului din Marea Britanie, a reacționat în cazul Manchester City
„Este o problemă incredibil de serioasă. Comunicatul emis de Premier League este extrem de tranșant”, a declarat Nandy pentru BBC, citată de abola.pt, la scurt timp după decizia comisiei independente.
Ministrul a evidențiat, de asemenea, impactul procesului asupra fanilor și a fotbalului englez în general. „Manchester City are dreptul de a face apel. Este un subiect extrem de îngrijorător pentru suporterii lui City și pentru toți fanii fotbalului”, a completat aceasta.
Lisa Nandy, ministrul britanic al Sportului/ foto Imago ImagesClubul Manchester City a anunțat deja că va face apel împotriva deciziei, astfel că dosarul este departe de a fi încheiat.
Sumele imense ascunse de Manchester City, conform conluziilor investigației din Premier League:
Total finanțări/venituri mascate din partea proprietarilor: 855,190 milioane £ (830,69 milioane £ – sume identificate specific + 24,5 milioane £ – venituri din drepturile de imagine Fordham)
Total cheltuieli și datorii omise: 66,180 milioane £ (16,766 milioane £ – remunerații neînregistrate oficial + 49,414 milioane £ – datorii privind drepturile de imagine Fordham)
Impact financiar cumulat: 921,370 milioane £ (1,075 miliarde de euro)
{{text}}