Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB

A spus totul acum » De ce îi suna Gigi Becali la 12 noaptea

Elias Charalambous, alături de Mihai Pintilii / foto: Cristi Preda (GSP.ro)

Articol de Adrian Duţă   —  miercuri, 30 septembrie 2026

Plecat de 6 luni de la FCSB, Mihai Pintilii (41 de ani) a dezvăluit detalii din culise despre cum gestiona imixtiunile lui Gigi Becali la echipă. Patronului clubului roș-albastru vorbea la telefon cu Elias Charalambous și Pintilii înainte și după fiecare meci, conform spuselor fostului secund.

Mihai Pintilii a fost antrenor secund la FCSB din 2020 până în martie 2026. A fost și principal câte o lună, în noiembrie 2022 și martie 2023, cât roș-albaștrii erau în căutare de antrenor cu Licență PRO.

Mai mult de 30 de zile legate nu i-a permis regulamentul să fie A1, pentru că nu are licență PRO. Pintilii a început colaborarea cu Elias Charalambous în 2023, când cipriotul a fost numit antrenor la FCSB.

Cei doi tehnicieni au condus echipa roș-albastră spre câștigarea a doua campionate, a doua Supercupe, obținând și două calificări în grupele Europa League. Acum, Pintilii a povestit cum decurgeau discuțiile cu Gigi Becali, cel care se implică activ în deciziile tactice.


Mihai Pintilii: „Nea Gigi mă suna și înainte de meci, și după meci, și pe la 12 noaptea. Adormea mai greu”

„Dacă ai lucrat la FCSB, poți să faci oriunde orice. Sunt situații poate și mai grele, dar nu cred că există ceva mai dificil sau presiune mai mare decât tot ce se întâmplă la clubul ăsta.

Mă suna și înainte de meci, și după meci. Mă întreba, «cum jucăm, tată?». Dacă voia sa sune, suna și răspundeam. Și pe la 11:30, și pe la 12 noaptea. Adormea mai greu... Voi credeți că îi e ușor și lui nea Gigi? Nu e ușor nici pentru el, să ai atâtea pe cap, să te gândești la atâtea.

Nu neapărat se gândește la schimbări, dar are și el grijile lui. Nu e ușor să gestionezi ditamai clubul. Cu Elias vorbea prin mine, pentru că nea Gigi nu vorbește engleză.


Și cu Elias, când vorbeam, îl puneam pe difuzor și vorbeam pe difuzor. Mai zicea și Elias în română cât știa, câteva cuvinte. Nu era chiar bâtă-bâtă”, a declarat Mihai Pintilii, potrivit digisport.ro.

  • După ce a plecat de la FCSB, Mihai Pintilii s-a dus alături de Elis Charalambous în prima ligă din Grecia, la Levadiakos. După două luni, antrenorul român a renunțat la postul de secund al cipriotului și s-a întors în țară.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.