Sorin Cârțu, președintele onorific de la Craiova, i-a reproșat selecționerului Gică Hagi modul în care a folosit anumiți jucători în primele două partide din Liga Națiunilor.
Selecționerul Gică Hagi a schimbat nu mai puțin de 9 jucători în formula de start folosită cu Bosnia (2-4) față de cea în care a început în Suedia (1-2), iar acest lucru a fost criticat de majoritatea vocilor importante din fotbalul românesc.
Sorin Cârțu consideră că decizia luată de Hagi este inacceptabilă. De asemenea, i-a reproșat modul în care a folosit anumiți jucători în teren, făcând referire în special la Screciu și Mihăilă.
Sorin Cârțu: „Eu nu accept la naţională să faci improvizaţie”
„Eu nu accept la naţională să faci improvizaţie. Screciu, la noi, a fost fundaş central stânga, a fost 50 de meciuri sezonul trecut. După mine, este fundaşul central de picior stâng cel mai bun de aliniat la România. E de viteză, cu greu găseşti tenacitate, e bun la duelurile unu la unu, are reacţie. A venit la dezvoltarea jocului la naţională, iar stilul ăsta Hagi mereu l-a avut şi la Viitorul. Fără improvizaţii!
Eu zic că n-am nimic... accept situaţia asta cu ăia patru. Sunt de acord cu cei pe care i-ai băgat, dar cred că trebuiau dispuşi în alt mod. Mihăilă să fi jucat la mijloc, în bandă stângă, că aşa l-a folosit şi nea Mircea Lucescu. Dragomir să-l pui în stânga..., iar vouă v-a plăcut ce a jucat Stanciu? Voi aţi văzut ce a jucat Stanciu în meciul ăsta? El a jucat în romb, dar nu există acolo. Stanciu, pentru mine, a fost mereu în zonă centrală, cu Dragomir şi Screciu, în trei.
Nu sunt cu doi atacanţi, joci cu unul volant, care-i vine de minune lui Olaru, în niciun caz lui Mihăilă. Ei au jucat la FCSB sute de meciuri împreună, el cu Bîrligea. Eu aşa aş fi aşezat”, a spus Sorin Cârțu, conform orangesport.ro.
{{text}}