Cuprinşi de euforie, jucătorii Clujului regretă că nu le-au mai dat cîteva goluri italienilor
CFR-ului îi pare rău că n-a bătut-o mai rău pe Roma! "Le mai puteam da două-trei!", crede Eugen Trică, pasator la prima reuşită a lui Culio. Cum au izbutit să învingă pe Olimpico? "Am stat mai bine ca ei pe teren, am arătat că sîntem o echipă matură, revenind de la 0-1. Doar marile echipe pot face asta!", a zis Gabi Mureşan, închizătorul care l-a anihilat aseară pe fostul "galactic" Julio Baptista.
Căpitanul Cadu, unul dintre eroii debutului ardelenilor în Liga Campionilor, a fost cel mai rezervat: "Să nu vorbim acum de calificare, pînă la urmă tot trei puncte sînt, chiar dacă le-am cucerit împotriva Romei. Adevărul e că ne-am speriat un pic cînd a intrat Totti, dar am observat că accidentarea l-a mai scos din ritm".
Un alt portughez, Tony, crede că victoria din Ligă a demonstrat justeţea triumfului din campionat: "Am arătat că nu întîmplător am devenit campionii României! Sînt mort de oboseală după efortul fantastic pe care l-am făcut, dar mintea-mi zboară doar la calificare. Şansele noastre au crescut!".
"La 0-1 ne gîndeam să nu ne facem de ruşine, dar ne-am revenit şi am reuşit un rezultat mare!"
TONY, fundaş dreapta CFR Cluj
"După golul lor am pornit motoarele şi am făcut spectacol!"
EUGEN TRICĂ, mijlocaş CFR Cluj
International • Liga Campionilor • AS ROMA - CFR CLUJ 1-2
"Am făcut istorie!"
Articol de Radu Bichiş — miercuri, 17 septembrie 2008
{{text}}