Opinii   •   POLONIA - ROMÂNIA 6-0

Să răspundă ăia!

+56 Foto
Gheorghe Hagi, împietrit pe bancă la 0-6 cu Polonia. Dar nu e el singurul vinovat, foto: Ionuț Iordache (GSP.ro)

Articol de Alexandru Barbu   —  vineri, 02 octombrie 2026

Polonia - România 6-0 în etapa a 3-a din Liga Națiunilor: 10 concluzii-blitz, la final de meci.

1. O partidă până la eliminarea lui Drăgușin, apoi o traumă în buclă a unei națiuni îndrăgostite pe viață de Gheorghe Hagi, obligată să-și vadă idolul prăbușit pe bancă.

2. Hagi a avut și ghinion. Gândise just meciul până la golul de 0-1: presing eficient, ne apăram toți în 20 de metri cum trebuia. Și reușeam să le oferim situații avantajoase lui Man, Mihăilă și Bîrligea, numai că oamenii noștri din față nu erau în formă. Logic, dacă ei nu joacă (bine) la echipele de club.

3. Al naibii de ușor ne-a condamnat Urs Schnyder la duelul Drăgușin - Lewandowski. O ciupitură de țânțar tratată grav, cu bisturiul și lupa pe regulament. Elvețienii nu au mai fost neutri, au fost găzdari.


4. Rămasă în 10 jucători, România avea atunci mai mare nevoie de viteza lui Mihăilă pe contraatac decât de Ianis Hagi pe teren. Selecționerul l-a ales pe fiul lui.

5. Polonia 11 la 11 - subțire, dezlânată, lentă. Polonia 11 la 10 ne-a descompus. Parcă am fi jucat în 7.

+56 Foto
Polonia - România, în etapa #3 din Liga Națiunilor // foto: Ionuț Iordache (GSP.ro)

6. Rațiu, fundașul valoros în atac, nu a mai ieșit de la cabine. Puteai să aterizezi un avion pe flancul lui defensiv, de unde Polonia ne-a asasinat până în minutul 49.


7. Suntem corecți afirmând că în ultima săptămână ne-au bătut 3 naționale superioare: Suedia, Bosnia, Polonia. În același timp, angajezi un selecționer tocmai cu scopul de a topi din ecart și a produce surprize, altă cale de progres nu există. Cu Hagi la cârmă, România e mai slabă.

8. Rămânem pe ultimul loc în grupă, deci în urna a 3-a la tragerea la sorți pentru preliminariile Europeanului. Lipsiți de un noroc zdravăn la stabilirea grupelor, vom urmări turneul final din fotolii. Atât de amicală este Liga Națiunilor.

9. „Întrebați-i pe ăia care au fost pe teren!”, așa fugea de explicații și de ziariști Mihai Stoichiță, directorul tehnic al Federației Române de Fotbal, după ratarea calificării la tineret. O poziție dezgustătoare a conducătorului FRF, îndrăgostit de microfoane la victoriile obținute tot de ăia de pe teren. O reacție sinonimă cu strategia forului la eșecuri. În fotbalul românesc, ăia de la birouri nu răspund niciodată, mai ales când sunt întrebați.

10. Una și pentru capii PMB: Arena Națională a Varșoviei arată cu mult mai bine decât dublura ei din București, inaugurată aproape în aceeași perioadă cu PGE Narodowy, a noastră cu câteva luni înainte (septembrie 2011, față de ianuarie 2012).

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.