După meciul cu Bosnia și Herțegovina, într-o apariție la Digi Sport, Victor Pițurcă a spus cum ar trebui să joace Ianis Hagi (27 ani) în condițiile în care „se știe că nu are viteză și nici fortă, ceea ce e un mare handicap. Dar are mare calitate tehnică și lovește mingea cu ambele picioare”.
Fostul selecționer a mărturisit că a avut o discuție cu Gică Hagi în care i-a spus „îl ai pe Ianis la antrenamente, pune-l să joace numai dintr-o atingere sau două. Să nu aibă contact cu adversarul. Că el, la orice contact, cade. M-a zis că vorbesc eu cu Ianis, că și el îi spune asta și nu-l ascultă, că e încăpățânat! Cum adică e încăpățânat?!”.
Aseară, la meciul cu Polonia, scor 6-0, când Ianis Hagi a fost din nou căpitanul naționalei, GSP.ro a urmărit special modul în care acesta a jucat când a intrat in posesia mingii.
Ianis Hagi s-a mișcat repede, dar fără profunzime sau impact
În prima repriză, Ianis a fost destul de activ din punctul de vedere al baloanelor jucate. A avut mingea de 24 de ori. Prima dată spre finalul celui de-al 3-lea minut de joc. Când a pasat dintr-o atingere, înainte, dar scurt.
A executat o lovitură liberă, din care a ieșit ocazia lui Băluță, a bătut și un corner. În total, de 14 ori a jucat din prima, de 5 ori din două atingeri, o dată din 3, de trei ori din 4 și o dată din 5.
La faza din minutul 21, după un dribling, i-a pasat lui pe stânga lui Bârligea, după ce controlase mingea de 4 ori. Iar atacantul a pătruns și a finalizat, cu o execuție cadrată.
Mult mai rău în partea secundă
În partea secundă, lucrurile au stat însă mai rău. Ianis a atins mingea după aproape 8 minute, când a făcut 5 atingeri și a dat o pasă în lateral. Până la înlocuirea din minutul 67, când a fost schimbat cu Marius Marin, a mai jucat mingea de numai 5 ori. De trei direct, de alte două ori din 2 atingeri.
În total, Ianis a jucat mingea de 30 de ori, de 17 ori din prima (inclusiv un corner și două lovituri libere) și de 7 ori din două atingeri. Concluzia ar fi că l-a „ascultat” pe Victor Pițurcă în 80% dintre situații. Problema este că de cele mai multe ori a jucat scurt, înapoi, lateral sau în zone neutre.
În multe momente a părut că este chiar ocolit de colegi la combinațiile de la mijlocul terenului. Și, cu o singură excepție, n-a fost „decarul” care să dea tonul jocului ofensiv. O prestație ștearsă, fără personalitate, în nota echipei României, ridiculizată și umilită de Polonia.
Nici măcar în perioada în care România și Polonia au fost egale numeric. În rest, a mai avut două tentative de șut la poartă, dar de fiecare dată execuțiile sale au fost departe de țintă.
Nu poate să alerge
În partida cu polonezii a ieșit însă iar în evidență și o altă mare carență din jocul lui Ianis Hagi, cea pe care mulți specialiști din lumea fotbalului au sesizat-o. Modul în care aleargă, de fapt cum nu aleargă.
Fără ritm de joc, fiindcă nici la Alanyaspor, echipa de club, nu joacă foarte mult, așa cum s-a întâmplat și la alte formații unde a evoluat, Ianis a avut multe momente când a mers la pas pe teren.
Sau a alergat foarte ușor sau ușor, dând senzația unei mobilități doar aparente. Fiindcă nu contează nici defensiv, chiar dacă încearcă să facă presing sau măcar să acopere zonele, când echipa nu are mingea.
Foarte rar a mărit ritmul alergării, să ajungă în apropiere de un 3/4, dar pe distanțe extrem de scurte.
De aceea pare cu atât mai ciudat că Gică Hagi îl folosește pe fiul său în prima garnitură, a doua oară în Liga Națiunilor, deși este clar că are informațiile din care să își dea seama că Ianis este într-o mare criză fizică.
{{text}}