Marius Șumudică (55 de ani), antrenorul lui CFR Cluj, a analizat eșecul usturător suferit de naționala României în Polonia, scor 0-6, și a criticat în termeni duri strategia selecționerului Gică Hagi (61 de ani).
Șumudică nu a înțeles de ce selecționerul a renunțat la Valentin Mihăilă, jucătorul „sacrificat” după eliminarea lui Radu Drăgușin din prima repriză. De altfel, tehnicianul CFR-ului susține că nici reprezentativa din Insulele Feroe nu ar fi încasat atâtea goluri de la polonezi.
Marius Șumudică, după ce România a încasat 6 goluri de la Polonia: „Nici nu atacăm, nici nu ne apărăm”
„Este apanajul a tot ceea ce s-a întâmplat în perioada asta. O perioadă de căutări, care nu ar fi trebuit să aibă loc, având în vedere că aceste meciuri au caracter oficial, nu sunt amicale.
Toată lumea fuge în spatele fotbalului românesc. Nu avem jucători, nu avem arie de selecție, dar cu acești jucători Edi Iordănescu a făcut o oarecare performanță, dar în Liga Națiunilor a avut și el probleme, după care și-a ales strategia corectă.
Până acum, în mandatul lui Gică, noi nici nu atacăm, nici nu ne apărăm. Noi nu apărăm benzile terenului, aici am avut cele mai mari probleme. Aseară, când am început să echilibrăm meciul, apare acea decizie a arbitrului, care cred că este acoperit.
Este ușor acordat penalty și cartonaș roșu, dar e acoperit. O minge lungă, greșeală de poziționare a defensivei… intră Lewandowski în careu și scoate penalty.
Apoi rămânem într-un 4-3-2, în condițiile în care adversarul are 1-0. Normal oricine se gândea să rămână în 4-4-1, să închidem benzile, pentru că acolo pun probleme.
Ați văzut ce s-a întâmplat, Rațiu a fost pus sub presiune de multe ori. Au venit cu ușurință din benzi și au marcat golurile. Defensiv nu știm să acoperim careul, nu închidem linia mingii pe centrare, poziționare defectuoasă, ne dăm autogoluri… probleme mari. Într-un final, să dăm verdictul, ca la medic… am scăpat ușor. 6-0 ca la tenis, set.
Eu n-am înțeles. Este strategia lui, dar eu ca antrenor cu 20 și ceva de ani de experiență nu am înțeles. Trebuia să încerci să te aperi, să nu-l scoți pe Mihăilă, care e jucător de viteză.
Să rămâi cu Man și Mihăilă, care să ceară mingea în profunzime. Noi ne-am scos jucătorul cu cea mai mare viteză. Eu îl scoteam pe Ianis și băgam un fundaș central. Aș fi jucat cu doi în bandă, făceam și 6 pe linie de fund dacă trebuia.
Jucătorii au capacitate de efort. Dar când joci 4-3-2, cei trei mijlocași nu au capacitate să acopere latura terenului. Nu mai zic unu la unu, ați văzut ce s-a întâmplat acolo.
Mă gândesc că i-a dat minute lui Racovițan că va juca și el, Drăgușin și Ghiță fiind suspendați. Eu cred că trebuia să limitezi proporțiile scorului.
Domnul Hagi știe cel mai bine ce a gândit, dar cred că a fost o strategie sinucigașă. Eu sunt ferm convins că el știe foarte mult fotbal. Este un antrenor cu experiență, a fost ca jucător la nivel înalt, dar în anumite momente trebuie să știi să iei decizii în timpul partidei, să ai reacție, să citești jocul.
Din păcate, Gică nu a avut reacție ieri. Îți toarnă plumb în ghete o astfel de înfrângere, l-am văzut supărat pe scaun. Trebuie să stai în picioare, dacă lumea te vede jos pe scaun le arăți că ai capitulat. Și eu am luat 4, 5… se întâmplă”, a declarat Marius Șumudică, potrivit fanatik.ro.
Marius Șumudică: „Am ajuns rău”
„În momentul de față, ce se întâmplă la națională este inadmisibil. Nu poți să pierzi de maniera asta. Mă uitam, au ieșit numai numere pare, zici că eram la noroc: 2, 4, 6. Nu poți să iei atâtea goluri, o medie de 4 goluri primite pe meci. Este foarte mult și dă urât pentru toată lumea. Pentru fotbalul românesc, pentru jucătorii români.
Eu am niște bosniaci în echipă și-i auzeam glumind cu românii. Imaginea are de suferit, am ajuns rău. Eu nu-s de acord cu astea, să mergem la Piața Victoriei… ce treabă are? Luăm pancarte să ieșim în stradă? Astea sunt niște lucruri care nu-și au rostul la fotbal, iar jucătorul se ascunde în spatele acestor lucruri.
Am și eu o experiență și înțeleg niște lucruri. Am și eu 8 ani de străinătate. Noi trebuie să vedem ce putem face ca acești jucători să devină mai buni.
Dacă ieri Polonia juca cu Insulele Feroe sau o altă echipă din lumea a patra sau a cincea, eu nu cred că luau 6. Aveau o strategie, se apărau. Fă, mă, ce poți să faci acum! Degeaba mă duc eu la Minerul Șotânga și joc cu Dinamo și le zic să facem pressing… n-ai de unde! Nu poți!
Eu nu credeam niciodată că putem pierde atât de rău. Noi l-am ridicat și pe antrenorul ăsta al lor, care era cu un picior în groapă, și-a revenit și Lewandowski… noi suntem Cooperativa Munca în Zadar. I-am salvat pe toți. Pe antrenor, pe Lewandowski și pe echipa Poloniei, care câștigase un singur meci pe teren propriu în ultimul an, iar nouă ne-a dat 6.
De ce facem noi lucrurile astea, dacă am văzut cu Bosnia că nu merge? De ce nu am acoperit zonele laterale? Rațiu și Bancu nu sunt fundași laterali. Păi eu mă uit în Spania: Rațiu este extremă, număr 10, dă pase decisive, urcă în atac. Trebuie să închid banda aia! Nu pot să las banda lor să-l ia la mână pe Rațiu, că e greu”, a adăugat tehnicianul CFR-ului.
Marius Șumudică: „Gică Hagi trebuie să stea la margine terenului, nu pe bancă”
„Gică Hagi trebuie să înțeleagă că e Gică Hagi. El trebuie să le transmită jucătorilor asta. Trebuie să stea la marginea terenului, nu să stea pe bancă. Atunci când comandantul a capitulat, echipajul se duce de râpă.
Sunt ferm convins că în vestiar le spune jucătorilor ce au greșit, chiar dacă public își asumă vina. Dacă și-a asumat, din partea mea are toate aplauzele pentru că recunoaște că a greșit.
Aici trebuie să fii antrenor. Trebuie să simți. Păi dacă ne dădeau ieri 8-9 intram în istorie. Și așa am intrat. Tu trebuie să-i ajuți! Oamenii ăia sunt căzuți pe teren, tu trebuie să-i ajuți cu indicații de pe margine. Nu pot eu să-i dau sfaturi domnului Hagi. De obicei, în fotbal, când vorbești îți vine pălmuța.
Eu îl scot vinovat pe Hagi dintr-un singur punct de vedere. Atunci când ești condus nu ai voie ca selecționer să te așezi pe bancă, indiferent cât este scorul. Jucătorii trebuie să simtă că-ți asumi. Degeaba îți asumi în fața microfoanelor, dacă nu-ți asumi în timpul meciului. Ia să se fi jucat meciul la București, să vedem ce s-ar fi întâmplat. Doar aici pot să-l trec pe Hagi la așa nu.
Eu n-am fost mare fotbalist, dar ceea ce văd eu ca antrenor asta e. Am învățat, și nu e rușine, cu un mental coach. Am un mental coach și am învățat. Niciodată poziția corpului cu capul jos, niciodată mâinile încrucișate în fața jucătorilor pentru că denotă frică. Niciodată nu te așezi pe bancă!
Trebuie să fii alături de ei și să limitezi proporțiile scorului. Mai departe nu pot să comentez eu de Gică Hagi. Doar atât pot să-i spun. Nu vrei să pleci? Atunci trebuie să fii alături de ei. Asumă-ți, dar nu în fața microfoanelor, ci în fața jucătorilor”.
{{text}}