Dincolo de 0-6 » Erorile grave ale lui Hagi în Polonia, cât a contat eliminarea lui Drăgușin și un exemplu chiar din teren pentru Rațiu

România a fost învinsă categoric de Polonia, scor 0-6, în al treilea meci din noua ediție a Ligii Națiunilor. Dincolo de proporțiile rezultatului, partida de la Varșovia a avut însă mai multe momente distincte. România lui Hagi a arătat un curaj limitat, dar a ajuns de câteva ori la poarta lui Bulka, iar apoi eliminarea lui Radu Drăgușin, din minutul 22, a accentuat radical raportul de forțe.

După un astfel de rezultat, nu ne propunem cronica unui cataclism și nici să facem o fișă a corigenților, ci ne interesează efectiv ce a stat în spatele scorului: ce a încercat Hagi, unde a început România să piardă teren, cât a contat inferioritatea numerică și de ce echipa națională nu a reușit niciodată să-și găsească „pacea defensivă” din care să poată construi.

Pentru că aici a fost una dintre problemele serii, poate chiar cea mai mare. România a încercat să aglomereze centrul, să reducă spațiile din jurul lui Lewandowski și să găsească siguranța din care să poată pleca apoi spre poarta adversă. Numai că, treptat, ne-am pierdut metrii, iar Polonia a simțit că ne poate ține aproape de propriul careu.

• Robert Lewandowski a înscris în minutele 24, din penalty, 48 și 86, Virgil Ghiță și-a trimis mingea în propria poartă în startul celei de-a doua reprize, în timp ce Piotr Zielinski și Jan Bednarek s-au trecut și ei pe tabelă (62', 66'). Radu Drăgușin a fost eliminat în minutul 22, după un fault asupra lui Lewandowski în careu.

• „Totu-i tactica” este un proiect GSP care își propune să analizeze modul în care antrenorii aleg să abordeze tactic partidele-cheie. Pentru a determina cele mai importante date, ne folosim de platforma Wyscout, care oferă parametri și informații relevante colectate de 250 de experți din toată lumea.

Care sunt vinile lui Hagi în Polonia - România?

Planul României trebuie despărțit în două segmente, pentru că eliminarea din minutul 22 a schimbat radical jocul. Până atunci, naționala (4-3-1-2) nu a fost o echipă care doar aștepta atacurile Poloniei (4-2-3-1) și nici nu a așteptat inevitabilul.

Bîrligea a trimis primul șut pe poartă încă din minutul 3, Băluță a avut o situație importantă după lovitura liberă executată de Ianis Hagi în minutul 9. Ulterior, cursa lui Man l-a găsit pe Mihăilă într-o poziție din care România putea produce mai mult. În minutul 21, tot Bîrligea l-a obligat din nou pe Bulka să intervină.

A existat, așadar, curaj, fie el și limitat, dar și momente notabile. Numai că „tricolorii” nu au reușit să lege aceste secvențe. Între ele, Polonia a eliberat mingea cu prea multă ușurință din zonele în care România a încercat să pună presiune, inclusiv prin diagonale și mingi lungi, acestea reprezentând primele semnale de alarmă că putem deveni victime sigure în orice moment.

Gazdele au obținut primul corner după numai 30 de secunde, încă unul în minutul 7, iar în jurul minutului 18 posesia lor a început deja să ne împingă spre propria poartă.

Hagi a încercat să închidă în primul rând centrul. Alegerea a avut o explicație evidentă, prezența lui Lewandowski, chiar dacă atacantul polonez nu mai are acel minim de mobilitate din anii săi cei mai buni și nu mai atacă un volum atât de mare de spațiu. Tocmai de aceea, Polonia a încercat să-l servească bine și să-i ducă mingea în zonele în care nu mai trebuia să facă foarte mult pentru a deveni periculos.

A făcut-o mai ales din bandă, cu precădere din stânga, iar naționala noastră a răspuns strângând și mai mult în jurul lui. Aglomerarea acestei zone a dus la dezechilibrarea altor spații.

România nu și-a găsit „pacea defensivă” nicio clipă. Acea perioadă, fie și de câteva secunde, în care adversarul este ținut suficient de departe încât linia defensivă să urce, mijlocașii să se repoziționeze, iar după recuperare echipa să poată începe altceva. Am apărat, dar prea rar am reușit să transformăm apărarea în punctul de plecare al unei posesii.

Aici apare și întrebarea dacă Marius Marin nu putea fi mai util mai devreme. Nu mai este mijlocașul aflat în forma de acum doi ani, de la Euro 2024 și nici nu putem transforma absența lui din formula inițială într-o explicație pentru 0-6. Profilul său putea însă oferi ceva ce României i-a lipsit: un recuperator pozițional în fața fundașilor, un prim filtru care să ofere coechipierilor câțiva metri și câteva secunde de oxigen.

A intrat abia în minutul 67, la 0-5, așadar prea târziu și într-un meci devenit mult prea deteriorat. Cifrele finale arată până unde a ajuns problema teritorială.

68de intrări în ultima treime a avut Polonia, față de 38 ale României. Gazdele au completat 171 din 216 pase în această zonă, „tricolorii” doar 44 din 71.

47de atingeri în careul advers a adunat Polonia, de aproape cinci ori mai multe decât România (10). Diferența la șuturile din interiorul careului a fost 18-6.

Cât a contat eliminarea lui Drăgușin?

Enorm, dar nu este suficient să spunem că România a rămas în zece și să închidem analiza cu acest element ca punct final. În minutul 22, Drăgușin a pierdut controlul duelului cu Lewandowski și a încercat să-l oprească folosindu-și brațele într-o fază în care atacantul polonez ajunsese într-o situație de pericol iminent. România a primit penalty, iar fundașul a fost eliminat. Două minute mai târziu, Lewandowski a făcut 1-0.

La Drăgușin trebuie analizat și gestul în sine, pe care îl repetă și la echipa de club, în multe momente. Atunci când simte că adversarul îi scapă din control, fundașul român are tendința de a interveni cu brațele și de a împinge duelul până la limita regulamentului care nu este de partea sa în această situație.

Acum, riscul a fost maxim.

Imediat după eliminare, România a trebuit mai întâi să improvizeze. Rațiu a strâns spre centru și a preluat pentru câteva minute sarcini apropiate de cele ale unui fundaș central, până când Hagi a reașezat numeric linia din spate. Selecționerul l-a introdus pe Andrei Coubiș în locul lui Valentin Mihăilă, o mutare necesară pentru a restabili echilibrul defensiv, dar care a costat România unul dintre jucătorii capabili să transporte jocul în cealaltă jumătate.

Cu Coubiș în teren, România s-a desfășurat într-o formulă apropiată de 4-3-2, însă problema din dreapta s-a accentuat. Dennis Man a rămas suficient de sus pentru ca echipa să mai păstreze o amenințare la plecare, dar a coborât prea puțin pentru câtă protecție i-ar fi trebuit lui Rațiu. Fundașul dreapta s-a trezit astfel expus într-o zonă pe care Polonia a atacat-o tot mai insistent, în special prin Zalewski.

Nu a fost nici măcar o problemă nouă. Relația defensivă Man - Rațiu ne-a dat de gândit și în barajul cu Turcia, de acum nu mai mult de șase luni. Ar fi trebuit să fie una dintre lecțiile care trec dincolo de numele selecționerului.

România s-a apărat tot mai jos pentru a compensa omul lipsă. În încercarea de a ne găsi siguranța, ne-am luat singuri posibilitatea de a fi într-un ritm decent. Am recuperat prea aproape de Hindrich, fără suficienți oameni și fără spațiu pentru a desfășura atacul. De aceea 1-0 de la pauză poate fi înșelător. România încă era în meci, cel puțin pe tabelă.

Începutul reprizei secunde a rupt totul. În minutul 48, Zalewski l-a depășit pe Coubiș, a trecut și de Rațiu și i-a oferit lui Lewandowski mingea pentru 2-0. Un minut mai târziu, o nouă acțiune venită din aceeași parte s-a încheiat cu autogolul lui Ghiță.

În aproximativ două minute s-a trecut de la 1-0 la 3-0. Din acel moment, structura a început să cedeze odată cu scorul. Diferența dintre cele două reprize spune suficient. În prima parte, raportul șuturilor fusese 7-7, iar România trimisese trei mingi pe poartă, față de două ale Poloniei. În repriza secundă, raportul a devenit 17-3 la șuturi și 7-0 la cele cadrate.

Cartonașul roșu a contat foarte mult, dar adevărata problemă tactică a fost că România n-a găsit, după el, o formulă prin care să se susțină.

10mingi a recuperat România în tot meciul cu Polonia, de aproape cinci ori mai puține decât gazdele, care au avut 47.

Zalewski ar trebui să fie un exemplu pentru Rațiu

Nu pentru că sunt același tip de fotbalist, dimpotrivă. Nicola Zalewski a fost crescut ca mijlocaș ofensiv central în academia Romei, iar ulterior Jose Mourinho l-a coborât și adaptat pentru un rol de om de bandă, cu responsabilități de fundaș. Astăzi, nu este nici fundaș lateral în sensul clasic, nici extremă pură. Totuși, Polonia a găsit o soluție pentru a-i exploata calitățile.

Și, foarte important, leșii nu îi cer să rezolve singur contradicțiile propriului profil. Frankowski și Zielinski au participat și aseară la compensarea lui defensivă, aspect care îi permite lui Zalewski să joace cu libertatea pe care Polonia o dorește de la el.

Poate porni mai jos, poate conduce mingea, poate ataca spațiul și, mai ales, poate ajunge foarte aproape de linia porții, o zonă din care caută frecvent pasa trimisă înapoi sau în fața portarului. România a simțit-o direct la 2-0.

14pătrunderi cu mingea a reușit Nicola Zalewski în 78 de minute cu România. Polonezul a avut 82 de atingeri, a parcurs 401,3 metri cu balonul la picior, dintre care 211,1 metri în progresie, și a oferit 5 pase-cheie.

• Rațiu a avut un meci construit aproape invers. A strâns 68 de atingeri, dar numai o pătrundere cu mingea și 61,1 metri parcurși cu balonul. În schimb, a fost obligat să intervină defensiv: 5 tacklinguri câștigate din 6, 3 intercepții, 6 degajări și 6 recuperări.

Cifrele nu spun că Zalewski este un fotbalist mai bun decât Rațiu, ci arată cât de diferite au fost rolurile celor doi. Românul are un aport ofensiv considerabil atunci când primește teren în față și poate ataca spațiul, dar nu are nici tehnica unei extreme clasice, nici automatismele unui fundaș atunci când este obligat să strângă foarte mult și să apere permanent în interior.

La Varșovia, România l-a împins tocmai către partea jocului în care limitele lui sunt vizibile.

Eu sunt antrenorul principal, eu sunt de vină. Eu am făcut lucrurile tactic, apoi greșeala în joc există. Noi, ca echipă, nu am reacționat bine, pentru că știam că suntem cu un om în minus și trebuia să ne apărăm fantastic. Ne trebuia energie multă, pentru că știam că Polonia are fotbaliști buni, dar nu am putut să o facem. Am intrat, eu cred, moi de la vestiar. Când iei patru goluri acasă și șase în deplasare, principalul vinovat sunt eu.

- Gheorghe Hagi, selecționerul României

Cifrele meciului Polonia - România

Când am jucat 11 contra 11, s-a văzut o determinare enormă. Au existat însă momente în care românii au plecat pe contraatacuri periculoase. Trebuie să știi să profiți de avantajul unui jucător în plus atunci când adversarul se retrage în propriul careu. Ne-am descurcat bine în dueluri și ne-am creat ocazii. La pauză am discutat despre faptul că vrem să ne mărim avantajul, pentru a putea sta liniștiți în privința rezultatului.

- Jan Urban, selecționerul Poloniei