Fotbal   •   Nationala   •   ROMÂNIA - SUEDIA

Gică Hagi a lăsat PATRU fotbaliști în afara lotului pentru România - Suedia!

+56 Foto
Gică Hagi, la Polonia - România, în etapa #3 din Liga Națiunilor // foto: Ionuț Iordache (GSP.ro)

Articol de Maria Olteanu   —  luni, 05 octombrie 2026

Gheorghe Hagi (61 de ani), selecționerul României, a ales lotul de 23 de fotbaliști pe care va miza în această seară, la duelul contra Suediei, contând pentru runda cu numărul 4 din Liga Națiunilor. Acesta a lăsat în afara lotului 9 jucători, 5 indisponibili dinainte și încă 4 pe care a ales să nu mizeze.

  • România - Suedia, în etapa 4 din grupa de Nations League, va avea loc pe 5 octombrie, de la ora 21:45, liveTEXT pe GSP.ro și la TV pe Antena 1 și Antena Play;

  • Hagi a avut parte de un debut de coșmar la cârma primei reprezentative, devenind primul selecționer din istorie care începe cu trei înfrângeri la rând. România a cedat pe rând 1-2 în Suedia, 2-4 acasă cu Bosnia și 0-6 în deplasarea din Polonia.

Radu Drăgușin și Virgil Ghiță sunt suspendați, în timp ce Marius Marin, Louis Munteanu și Daniel Bîrligea s-au accidentat, așa că era clar că nu vor fi în lot în această seară. Cei 5 au părăsit deja cantonamentul României în cursul ultimelor zile.

Pe lângă aceștia, potrivit UEFA, Gică Hagi a decis să nu ia în lot pentru acest meci alte 4 nume: Andrei Burcă, Bogdan Racovițan, Andrei Borza și David Matei.


Andrei Burcă și David Matei nu au fost în lotul României nici la ultimul meci, umilința cu Polonia, de la Varșovia, scor 0-6!

Lotul lui Gică Hagi pentru România - Suedia

  • Portari: Ionuţ Radu, Otto Hindrich, Valentin Cojocaru

  • Fundaşi: Andrei Raţiu, Matei Ilie, Andrei Coubiş, Lisav Eissat, Raul Opruţ, Tony Strata, Nicuşor Bancu

  • Mijlocaşi: Vladimir Screciu, Tudor Băluţă, Darius Olaru, Alexandru Cicâldău, Nicolae Stanciu, Ianis Hagi, Răzvan Marin, Cătălin Cîrjan, Olimpiu Moruţan, Vlad Dragomir

  • Atacanţi: Florin Tănase, Valentin Mihăilă, Dennis Man

Cum ar urma să arate România la meciul din această seară:


  • România (4-3-1-2): I. Radu - Rațiu, Coubiș, Eissat, Bancu - Olaru, Screciu, Cicâldău - Stanciu - Man, Fl. Tănase

Când nu câștigi, te aștepți la critică, așa e în fotbal. Pentru mine e un început slab al României și eu sunt la început de drum, sper să schimb acest lucru. Când faci ce îți place cel mai mult, trebuie să faci lucrurile cu încredere, eu așa zic.



Să fii antrenorul echipei naționale e o onoare, să îți placă să câștigi la fel, asta mă face din când în când să mă gândesc. Îmi place să câștig și mă gândesc la asta. Asta trebuie să fac eu. Când nu o să pot, când o să simt asta, o să mă las, la fel cum am făcut ca jucător. E chestiune de onoare!



- Gică Hagi, selecționer România

Clasamentul în grupa României din Liga Națiunilor

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.