Martina Navratilova (70 de ani), multiplă campioană de Grand Slam, a reacționat la descalificarea lui Daniil Medvedev (30 de ani, locul 6 mondial) din semifinala turneului ATP 500 de la Beijing, după ce o minge trimisă de rus în tribună a lovit un spectator. Rusul va pierde toate punctele și banii pentru calificarea în semifinale.
Semifinala mult-așteptată de la Beijing dintre Novak Djokovic și Daniil Medvedev s-a încheiat abrupt la 5-3 pentru sârb în setul secund. Arbitrul de scaun Mohammed Lahyani și supervizorul ATP au aplicat regulamentul, descalificându-l pe rus tocmai când Nole se pregătea să servească pentru meci.
Medvedev a trimis o minge în tribună, frustrat pentru pierderea unui punct, iar aceasta a lovit un spectator în față. Fanul a avut nevoie de îngrijiri medicale și a părăsit arena după câteva minute.
Una dintre reacțiile cele mai prompte și categorice la gestul lui Medvedev a venit de la Martina Navratilova. Fosta mare jucătoare, cu 17 titluri majore de simplu în palmares, a scris pe platforma X: „Medvedev tocmai a făcut ceva absolut stupid și ar trebui să fie descalificat”.
Apoi a adăugat: „Și a fost descalificat. Cel mai probabil Novak ar fi câștigat meciul cu game-ul de serviciu, dar wow, - descalificare automată...”
Not the ending we expected @DjokerNole advances to the Beijing final after Medvedev is defaulted whilst down 5-7 3-5 #ChinaOpen https://t.co/Pae5eNrJ6W
— Tennis TV (@TennisTV) October 5, 2026
A fost un mic șoc, ca să fiu sincer. Îmi pare rău pentru persoana respectivă. Sper sincer că nu a fost rănit grav, nu am văzut ce s-a întâmplat. Pe de altă parte, îmi pare rău și pentru Daniil, pentru că știu exact cum se simte să fii descalificat într-un meci important. Am fost descalificat la US Open, în 2020, în circumstanțe similare. Sunt sigur că Daniil nu a vrut să facă asta intenționat. Și, da, se întâmplă! - Novak Djokovic
Daniil Medvedev pierde 200 de puncte și 219.000 de dolari
În asemenea situații, jucătorul în cauză pierde toate punctele aferente fazei turneului în care a fost descalificat, în acest caz 200, dar și premiul în bani corespunzător, de 219.295 dolari, sumă brută.
Rămâne de văzut ce amendă va primi Daniil Medvedev din partea ATP pentru gestul imprundent comis, care putea avea consecințe mai grave.
Adversarul rusului, Djokovic, a fost și el descalificat la US Open 2020, în meciul cu Pablo Carreno Busta din turul al patrulea, după ce trimis neglijent o minge și aceasta a lovit-o în gât pe una dintre arbitrele de linie.
El a primit atunci o amendă de 10.000 de dolari pentru comportament nesportiv, jumătate din suma maximă de 20.000 de dolari prevăzută în regulamentul turneelor de Grand Slam. Sârbul a mai plătit 7.500 de dolari pentru că a absentat de la conferința de presă, pe lângă premiul de 267.500 de dolari cuvenit calificării în optimile de finală.
{{text}}