Considerat la un moment dat unul dintre cei mai promițători atacanți ai lumii, Jhon Duran a ieșit momentan din prim-planul fotbalului mare. Iar Fred, fostul său coleg, a explicat unele dintre cauze.
Atacantul columbian Jhon Duran (22 de ani) încearcă să-și revitalizeze cariera, la Benfica. El a fost revelația din Premier League, impresionând încă de la primele apariții în tricoul celor de la Aston Villa, însă cariera lui a luat-o la vale. În numai 18 luni, a trecut de la cel mai puternic campionat din lume la statutul de jucător nedorit la Al Nassr, Zenit Sankt Petersburg și Fenerbahce.
Recent, fotbalistul brazilian Fred a dezvăluit detalii inedite din vestiar din perioada petrecută la Fenerbahce (iulie 2025 - februarie 2026), scoțând la iveală amănunte inedite despre caracterul și atitudinea lui Duran. Invitat în cadrul emisiunii „Charla Podcast”, Fred l-a descris pe actualul atacant de la Benfica.
Dezvăluiri incredibile despre Jhon Duran: „«Frate, de ce să mai joc fotbal? Am bani pentru trei generații»”
„Nu-l interesează nimic. E un tip incredibil de amuzant! Este o persoană deosebită, dar pur și simplu nu-l atinge absolut nimic. Când eram împreună, îi mai spuneam: «Haide, Duran, hai la antrenament, să alergăm puțin», iar el doar dădea din mână.
El zicea «Frate, eu sunt deja un om bogat. Chiar n-am niciun motiv să alerg». Când abia sosise la Fenerbahce, măcar se prezenta la antrenamente și trăgea tare. Dar ulterior a lăsat-o complet moale și a neglijat totul.
Îmi spunea: «Frate, cu cât mai mult, cu atât mai bine. Sunt deja asigurat financiar pe deplin, atât eu, cât și familia mea și următoarele trei generații»”, a povestit Fred.
Jhon Duran a ajuns în ianuarie 2023 la Aston Villa, pentru care a jucat doi ani. Timp în care a strâns 20 de goluri în 78 de meciuri. În ianuarie 2025 era cumpărat de Al Nassr pentru 77 de milioane de euro.
În iulie 2025, arabii, pentru care a dat 12 goluri în 18 meciuri, îl dădeau împrumut la Fenerbahce, unde a rezistat doar 6 luni și 21 de meciuri (5 goluri). În februarie 2026, Duran ajungea, tot sub formă de împrumut, la Zenit (2 goluri în 9 meciuri). Iar din vară e la Benfica, împrumutat. Și are două goluri în 12 partide.
Fotbalist cu 17 partide la naționala Columbiei, Duran nu a mai fost convocat din iunie 2025 la prima reprezentativă.
{{text}}