Victor Pițurcă (70 de ani), legendarul jucător și antrenor de la Steaua, a anunțat din nou că echipa va avea drept de promovare începând din sezonul următor, clubul urmând să fie preluat de un investitor străin.
Aflată în Liga 2 din 2021, Steaua nu a avut drept de promovare în Superliga, fiind club de drept public, subordonat Ministerului Apărării Naționale. Situația se poate schimba însă, dacă va fi preluată de un investitor privat.
Victor Pițurcă, anunț crucial pentru Steaua: „Au evoluat lucrurile! E un consorțiu imens, zeci de milioane de euro gata de investit”
„Au evoluat lucrurile cu acel privat la Steaua. Vom vedea în următoarea perioadă ce și cum, dar eu zic că au evoluat. Nu are tangențe cu fotbalul omul respectiv, e din mai multe domenii, de la energie până la agricultură.
Victor Pițurcă - mai 2026 / FOTO: GSP.ro
Nu e român. Nu l-am convins eu, în niciun caz. Altcineva a venit cu ideea asta și nu numai pe acest lucru mă bazez eu. Și domnul ministru are discuții cu anumite entități și de asta am încredere că se va rezolva ceva.
Această persoană este foarte puternică. E un consorțiu imens, zeci de milioane de euro gata de investit. Vedem ce s-o întâmpla la următorul pas, la discuții, mai știu eu ce vrea Ministerul, clubul.
Eu am declarat că 99%. Am făcut o greșeală, trebuia să spun 70-75%, dar și așa e destul de mult. Am dat declarația pe un fond de entuziasm, că apare cineva în sfârșit”, a declarat Victor Pițurcă, potrivit fanatik.ro.
Victor Pițurcă: „Ca să investesc la Steaua, ar trebui să am vreo două miliarde în cont”
„Am fost întrebat de multe ori de ce nu investesc la Steaua. Păi ca să pot investi atât, ar trebui să am vreo două miliarde în cont. Eu spun că dacă ai două miliarde, la Steaua trebuie investit unul și spun asta fiindcă Steaua e un brand și nu poate să-și permită să promoveze în prima ligă și joacă în play-out și se zbate jos.
Steaua trebuie să câștige campionatul și să joace în Champions League, nu altundeva. Trebuie investit 25 de milioane anual, ce 10 milioane?! La început trebuie injectați bani, trebuie făcut un lot puternic.
E un proces de câțiva ani pentru asta. Eu am discutat și o fac în continuare, dar nu știu ce intenții au oamenii, cu cine vor să vină, pe cine vor să angajeze, deci depinde de multe lucruri”, a adăugat fostul selecționer.
{{text}}