Tamaş vrea ca Dinamo să fie diseară o echipă proaspătă şi eficientă, care să cîştige contra lui NEC
"Nebunu' o să joace şi într-un picior la Nijmegen!", a zis Borcea despre Tamaş. Iar fundaşul care va împlini în curînd 25 de ani confirmă, într-un interviu exclusiv GSP, că va trece peste durerile la gleznă pentru a fi diseară pe teren, la meciul de debut al "cîinilor" în acest sezon de Europa. Meci pe care îl vrea musai cîştigat de Dinamo, "numai aşa putem readuce oamenii la stadion".
- Gabi, ce-ţi mai face glezna dreaptă?
- (Rîde) E tot la locul ei! Mă mai doare, dar mă gîndesc că o să treacă. Sau poate mă mint eu. În fine, o să joc. (rîde) Asta dacă e de acord şi nea Mircea.
- S-a zis că rişti, toţi la Dinamo te-au lăudat că forţezi pentru echipă.
- Nu o fac ca să bravez. Eu mă simt în stare să fiu apt pe teren, altfel nu m-aş băga să fac rău echipei. Din poziţia mea, trebuie să fiu ca un bodyguard, trebuie să arăt încredere. Risc pentru că îmi place fotbalul, asta e meseria mea şi-ncerc să o fac cît mai bine. Să mă autodepăşesc şi să-i depăşesc pe alţii, că vreau să fiu primu'! Iar dacă Dinamo învinge şi-mi zice cineva , atunci ştiu că mi-am făcut treaba. Uneori, o vorbă bună contează mai mult decît un pumn de bani. Te simţi împlinit, eşti om.
"Să fim fraţi pe teren!"
- Începeţi aventura europeană, cum se spune. Ce gînduri ai pentru acest sezon?
- Sincer, mi-ar plăcea să fiu declarat cel mai bun fundaş, iar Dinamo să ia titlul... Cine nu visează nu e om! Însă o luăm şi noi pas cu pas, să facem un meci bun în Olanda, ne-ar prinde bine o victorie.
- Olandezii de la Nijmegen cum ţi s-au părut?
- Ştii care-i treaba? Una e ce vezi pe casetă la un meci, două, trei, alta e ce va fi joi. Ce să zic? Că sînt buni? Sînt! Că vom avea probleme? Am avea dacă am juca şi între noi, doar e un bilet de grupele UEFA drept premiu. Băieţii ăia ştiu fotbal, au forţă, au stilul de joc al olandezilor, adică pe viteză, simplu şi eficient. Şi-s buni pe fazele fixe. Noi? Atenţie, încredere, frăţie pe teren, adică să ne ajutăm unii pe alţii. Să fim proaspeţi în meci, ca un fresh de portocale! De fapt, cam aşa aş vedea-o eu pe Dinamo acum.
"Noi pentru cine jucăm?"
- De ce?
- Au venit mulţi jucători noi la echipă. Pot aduce un alt suflu. De curînd am citit în Gazetă un articol despre scăderea continuă a numărului de oameni care vin la stadion la meciurile noastre de-acasă. E nasol! Pe bune. Îţi dai seama, noi pentru cine jucăm? Ne-o vedea lumea la TV, pe net, dar una e cînd joci cu arena plină şi alta cînd sînt puţini spectatori. Indiferent dacă eşti acasă sau în deplasare. D-aia trebuie să facem ceva să aducem din nou la stadion.
- Păi, trebuie rezultate, trebuie spectacol. Depinde de voi.
- Crezi că nu ne dăm seama? Normal că şi noi am cîştiga din toate punctele de vedere dacă lumea ar veni să ne vadă. Uite acum, de exemplu. Vrem un rezultat bun în Olanda, ca la retur să fie stadionul plin. Să fie atmosferă frumoasă. Munceşti altfel cînd e linişte, cînd lumea e mulţumită, de la tine pînă la şefi şi suporteri.
Ce titlu vrea pe prima pagină a Gazetei
- Totuşi, adversarii spun că aţi bătut cu noroc, că n-aţi fost atît de tari pe cît vă credeţi. Cum e?
- Ce vreţi să vă răspund? Să mă iau de ei? Nimănui nu-i place să piardă, poate de aceea zic aşa. Duşmanii... Te călesc, fără ei n-ai putea fi mai bun! Dar rămîne jocul nostru bun, de echipă, asta am cîştigat cel mai mult la Vaslui.
- Cum ai vrea să fie titlul în ziar, vineri, după meciul NEC Nijmegen - Dinamo?
- (se gîndeşte cîteva secunde) M-ai pus în dificultate! Ceva pe victoria noastră... Cu o poză mare, cu băieţii mulţumiţi, aplaudînd galeria. Şi daţi titlu: «Haita a învins!». Zic şi eu. Să iasă bine şi să fie «cîinii» fericiţi.
Gabi Tamaş fundaş Dinamo
"Joc cu dureri de luni bune, însă nu aştept nici o statuie de la nimeni. Nu mă dau mare, de-aia evit să vorbesc despre asta"
"Orice victorie e importantă. Am bătut la Vaslui, am jucat bine, avem alt moral pentru Nijmegen"
"Prea mult venin împotriva !"
Tamaş a vorbit şi despre ultimele evenimente de la echipa naţională. "S-a strîns multă ură împotriva «tricolorilor», nu înţeleg de ce. Eu nu dau soluţii, sînt alţii mai înţelepţi, dar cred că toţi ar trebui să ne gîndim că interesul este să fim la Campionatul Mondial din 2010. Să lăsăm veninul deoparte şi să ne concentrăm strict pe fotbal!", a spus el. Apoi a reacţionat şi la acuzele că ar fi dat cu pietre în ziarişti: "Nu sînt , dar n-am înjurat şi nici n-am aruncat cu bolovani. Probabil arăt mai bine de aceea sînt scos mai mereu în faţă".
{{text}}