Ovidiu Burcă (46 de ani), antrenorul lui Sepsi, a susținut conferința de presă premergătoare duelului cu Dinamo, programat vineri, 9 octombrie, de la ora 21:00, la Sfântu Gheorghe, în etapa a 11-a din Superliga.
Pentru Burcă, partida are o încărcătură aparte. Tehnicianul a pregătit-o pe Dinamo între iulie 2022 și noiembrie 2023 și a fost omul care a readus echipa în Superliga la finalul sezonului 2022-2023. A plecat în toamna lui 2023, după ce rezultatele din primul eșalon nu au fost cele așteptate.
Acum, Burcă o întâlnește din nou pe Dinamo din postura de adversar și spune că actuala echipă are un avantaj important față de multe dintre rivalele din campionat.
VIDEO | Ovidiu Burcă, despre Dinamo: „Continuitatea este punctul lor cel mai important”
Antrenorul lui Sepsi a remarcat în primul rând stabilitatea și continuitatea proiectului dinamovist. Burcă a explicat că Dinamo a construit în ultimii ani pe aceeași direcție și că acest lucru se vede atât în joc, cât și în modul în care este organizat clubul.
„Dinamo are un avantaj, faptul că nu joacă în cupele europene. Și față de celelalte echipe, la ei există o continuitate în idei, ceea ce e cel mai important. An de an au făcut pași importanți și anul ăsta cu siguranță sunt în luptă pentru titlu.
Clubul Dinamo a fost reconstruit pe niște piloni și niște valori care lipsiseră în ultimii 10 ani. Roadele muncii la care am fost și eu părtaș se văd. Pentru că, într-adevăr, Dinamo, așa cum îl vizionam noi, cei care am venit în momentul ăla de criză profundă, a ajuns acolo unde îl vedeam.
Structurat foarte bine, cu o identitate, atât din punctul de vedere al brandingului, dar, mai important, cu o identitate sportivă. Dinamo are niște principii atât de joc, cât și de guvernanță”, a declarat Ovidiu Burcă, la conferința de presă.
Burcă a analizat și jocul actualei echipe a lui Dinamo și crede că Sepsi are nevoie de o partidă aproape perfectă pentru a putea scoate puncte.
„Vom întâlni o echipă într-adevăr bună. Au un model de joc foarte bun. Aduc foarte mulți oameni la finalizare, sunt foarte buni atât în jocul pozițional, cât și pe tranziții. Toți din față marchează. Ca să poți să faci puncte sau punct cu Dinamo trebuie să ai un joc extrem de complet.
Eu nu pot să spun niciodată că plecăm cu șansa a doua. Trebuie să abordezi orice meci cu armele tale, bineînțeles adaptat la ceea ce vrei tu să joci și ținând cont de adversar. Fiecare meci trebuie să-l abordezi ca să câștigi.
Ca nume, Dinamo are jucători foarte valoroși. Dacă le dai timp și spațiu, pot face diferența, oricare din față. Sunt jucători foarte buni.
Au mai multă verticalitate, mi se pare că acest cuplu de atacanți Karamoko - Zandbergen are și talie, și mobilitate. Sunt doi atacanți de forță, dar și tehnici. Cîrjan și Armstrong, la fel, sunt într-o formă bună.”
Opruț e un jucător deja solid, un lider al echipei. Ceea ce îmi place foarte mult e faptul că David Irimia arată extraordinar de bine, e un tânăr pe care noi l-am promovat acum ceva ani în Liga 2.
Campos a venit cu mai multă structură, mai multă eficiență, cu un joc foarte diferit față de ceea ce făcea Kopic, dar și cu alți jucători. Toată lumea vorbește despre cine e mai bun, Kopic sau Campos. Eu zic că sunt două stiluri total diferite. Antrenorii trebuie judecați după obiectivele pe care le-au îndeplinit.
La Campos poate e prea devreme să vorbim, dar e în obiectivul trasat de club. Kopic a îndeplinit obiectivul clubului. Ăsta este cel mai important lucru la un antrenor, să îți atingi obiectivele pe care clubul ți le trasează.
- Ovidiu Burcă, antrenorul lui Sepsi
Burcă a promovat-o pe Dinamo în 2023
Ovidiu Burcă a preluat-o pe Dinamo în vara lui 2022, într-un moment extrem de complicat pentru club, imediat după retrogradarea în Liga 2.
La finalul sezonului 2022-2023, a reușit să readucă echipa în Superliga, după barajul de promovare cu FC Argeș. A continuat și în primul eșalon, însă rezultatele nu au fost convingătoare, iar în noiembrie 2023 s-a despărțit de club.
{{text}}