Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB

A ales-o pe FCSB în detrimentul Craiovei: „Favorită la titlu în fiecare sezon”

De la stânga la dreapta: Juri Cisotti, Arnold Garita, Meriton Korenica și Ofri Arad, în FCSB - Petrolul Ploiești / Foto: Ionuț Iordache GSP

Articol de Alexandru Stanciu   —  vineri, 09 octombrie 2026

Pus în situația de a alege între FCSB și Universitatea Craiova, Meriton Korenica (29 de ani) și-a explicat decizia de a semna cu echipa patronată de Gigi Becali (68 de ani), care a plătit suma de 600.000 de euro pentru internaționalul kosovar, transferat de la CFR Cluj.

După două sezoane la CFR, Korenica a venit la FCSB din cauza problemelor financiare traversate de clubul din Gruia, care a ajuns în insolvență între timp.

Meriton Korenica a explicat de ce a ales să semneze cu FCSB: „Ai totul aici”

„Am ales FCSB și sunt foarte fericit să fiu aici. E un pas înainte în cariera mea, cea mai bună echipă din România. E ușor s-o alegi pe FCSB, ai totul aici, a fost campioană atâta vreme. De aceea am ales-o, pentru că e cea mai bună echipă din România. FCSB e favorită la titlu în fiecare sezon.


Aș vrea să le mulțumesc tuturor pentru modul în care m-au primit aici. Mă simt foarte bine încă din prima zi. Când am confortul ăsta, îmi fac treaba 100%. Îl știu pe Muhar, am jucat împreună, e bine pentru amândoi, dar îi știu pe toți jucătorii, joc în România de 2 ani”, a declarat Meriton Korenica, potrivit digisport.ro.

2,5milioane de euro este cota de piață a lui Meriton Korenica, potrivit Transfermarkt

Ajuns la FCSB la începutul lunii septembrie, Korenica a fost trimis titular la derby-ul cu Dinamo, pierdut cu scorul de 1-2, însă a fost schimbat la pauză. În meciul următor, Korenica a bifat 80 de minute în remiza cu Petrolul Ploiești, scor 2-2, fiind autorul golului de 2-1, marcat în minutul 24.

Kosovarul a fost integralist în ultimul meci din Superliga, pierdut la scor de FCSB, 0-5 pe „Ion Oblemenco” cu Universitatea Craiova.


Meriton Korenica, foto: Cristi Preda (GSP.ro)

Crescut în țara natală la KF Rahoveci, Korenica a mai evoluat de-a lungul carierei la Shkendija, Metalurg Skopje, FC Liria, FC Prishtina, FC Ballkani și Manisa FK, înainte să ajungă la CFR în vara anului 2024.

Clasamentul din Superliga

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.