Fostul internaţional român Ilie Dumitrescu a declarat joi, agenţiei NewsIn, că mai mulţi fotbalişti tehnici ai Stelei nu au putut evolua la adevărata valoare în meciul cu Bayern, din cauza suprafeţei de joc care a avut de suferit în urma ploii.
"Rezultatul de egalitate ar fi fost bun pentru noi. Nu cred că meciul cu Fiorentina devine capital după ce Steaua a fost învinsă de Bayern, dar este un început cu stângul", a spus Ilie Dumitrescu.
Fostul internaţional român a apreciat că terenul greu a îngreunat jocul fotbaliştilor stelişti: "Bayern a început mai bine, s-a adaptat la terenul de joc, s-a văzut că este o echipă matură care a venit să câştige. Nemţii au făcut un presing bun în primele 30 de minute, iar scorul putea fi mult mai mare. În schimb, jucători tehnici ca Toja, Szekely şi Dayro Moreno au avut probleme pe terenul de joc".
Dumitrescu crede că jocul Stelei a suferit în prima repriză şi din cauza emoţiilor avute de unii fotbalişti. "După pauză, Steaua a lăsat tracul, s-a adaptat şi ea la condiţiile de joc, iar nemţii nu au mai reuşit să facă acel presing consistent, pentru că e greu să faci asta pe toată durata unui meci. În momentul în care Steaua a reuşit să recupereze mingii, le-am pus probleme şi au apărut ocaziile de gol", a opinat fostul mijlocaş al Stelei.
Steaua a pierdut miercuri primul meci din ediţia 2008/2009 a Ligii Campionilor în faţa lui Bayern Munchen, scor 0-1, la capătul unui joc în care roş-albaştrii au lovit de două ori bara porţii adverse.
sursa NewsIn
sursa NewsIn
{{text}}