Fotbal   •   Liga 1   •   SEPSI - DINAMO

Ce s-a întâmplat după Sepsi - Dinamo, meci întrerupt două minute din cauza scandărilor xenofobe

+17 Foto
Fanii lui Dinamo i-au strigat numele lui Ovidiu Burcă, după meciul cu Sepsi

Articol de Cezar Titor   —  vineri, 09 octombrie 2026

Sepsi - Dinamo 0-2. Reporterul Gazetei Sporturilor prezent la Sfântu Gheorghe a surprins scenele petrecute imediat după finalul partidei.

Victorie clară pentru Dinamo la reluarea Superligii. Echipa lui Nuno Campos s-a distanțat pentru moment la 5 puncte de Rapid, ocupanta locului secund.

Un meci controlat pe gazon, dar cu un moment deplasat în tribune. În repriza secundă, "centralul" a fost nevoit să întrerupă partida timp de două minute din cauza scandărilor xenofobe venite din galeria dinamovistă.

Fanii lui Dinamo i-au strigat numele lui Ovidiu Burcă, după meciul cu Sepsi


Imediat după fluierul final al lui Viorel Flueran, cei aproape 1000 de dinamoviști deplasați la Sfântu Gheorghe i-au scandat numele lui Ovidiu Burcă, tehnicianul care i-a readus pe „câini” în elita fotbalului românesc, după sezonul petrecut la „matineu”. Acesta s-a conformat de la centrul terenului, înjurând rivala Steaua alături de suporterii lui Dinamo.

Ulterior, s-a scandat „suntem mândri de voi!”, „cine e pe primul loc?” și „Cătălin Hîldan înseamnă Dinamo!”.

VIDEO. Ce s-a scandat la finalul meciului Sepsi - Dinamo


Jucătorii au mers în fața galeriei. Abia în acele momente s-a văzut numărul dinamoviștilor din tribune, alte cinci sectoare lăturalnice sectorului oaspeților rămânând la final să-i salute pe bucureșteni.

Cei de la Sepsi au mers și ei în fața galeriei pentru un scurt moment frumos, în care au cântat braț la braț cu puținii fani rămași în peluză.

Echipele de start:

Sepsi (4-3-3): Lazar - Cascardo, Vîrtej, Rose, Vianna - Daguin, N. Păun, Silaghi - Doru Andrei, Mawa, Batzula

Rezerve: Gyenge, Oteliță, Dobrosavlevici, S. Karamoko, Cîmpean, A. Keita, Aganovic, Davordzie, Ghimuș, Cmiljanic, Oberlin

Antrenor: Ovidiu Burcă

Dinamo (4-4-2): Bellaarouch - D. Irimia, Pascual, Stoinov, Opruț - Armstrong, Soro, Mărginean, Cîrjan - Zandbergen, Karamoko

Rezerve: Roșca, Fetai, Benavides, Opriș, M. Duțu, A. Radu, Verreth, Cr. Mihai, Mazilu, Tarbă, Pinto, Hintsa

Absenți: Musi, Pușcaș (accidentați)

Antrenor: Nuno Campos

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.