Flegma, chiftelele și arătura

La doar câteva zile după un șir de înfrângeri umilitoare, fotbalul nostru trebuie să se decidă care-i sunt marile probleme: un scuipat în pieptul unui antrenor-pieton, numărul insuficient de platouri cu mâncare de la protocolul unui meci de prima ligă sau faptul că un derby al eșalonului secund s-a disputat pe un tăpșan căruia nu ai cum să-i spui teren de fotbal.

Credeam - după ce am colecționat patru înfrângeri la prima reprezentativă și un golaveraj de 3-13, după ce am pierdut cu 1-7 la U21 cu Spania, la Ibiza, și pare-se că ne-a deranjat mai mult poza cu stafful și Nicu Gheară decât umlința cifrică în sine - că întoarcerea la campionatul intern va fi ceva mai plină de învățăminte.

Eventual, încărcată și de un pic de umilință. Acea umilință pe care simt nevoia s-o dovedească de regulă cei înfrânți....Dar nu! Noi scoatem la iveală tot felul de nimicuri cărora le oferim proporții de catastrofe planetare. Acele nimicuri care fac rating, dar ne abat atenția de la marile probleme și necazuri pe care le avem.

Flegma de la Cluj

Așadar, pietonul Șumudică, aflat la o trecere de pietoni, a fost ștampilat în piept cu sputa amestecată cu resturi de biscuite ronțăit, bolul alimentar fiind purjat pe geamul deschis al unei mașini aparținând, firește, unui suporter advers.

Asta după ce fusese filmat la antrenament cu niște camere care nu mai supravegheau împrejurimile, ci schemele tactice ale CFR-ului.

Chiar și ignorând tradiția deja legendarelor bețe băgate prin gard de simpaticul Ninel, credeți că, în ipostaza foarte puțin probabilă în care ar fi fost scuipat pe stradă de niște suporteri ai Milanului, Cristi Chivu ar fi venit în conferința oficială de presă dinainte de „Derby de la Madonnina” să povesteacă așa ceva? Să ne spună dacă „insigna” avea resturi de pizza sau de prosciutto? Niciodată! La noi, însă, e cu putință!

Chiftelele de la Sfântu Gheorghe

Marea problemă de după Sepsi-Dinamo 0-2 n-a constat nici în victoria liderului (cât se poate de clară), nici în măscările șovine zbierate din tribune, ci faptul că în loja oaspeților nu s-au adus destule platouri cu „mizilic”. Cârnați, cașcaval, salam, chifteluțe.

Că la început a fost doar pâine (excepțională, marca Dioszegi). Și de-aici încolo un întreg șirag de replici și contrareplici între flămânzii (dacă termenul de „nehaliți” deranjează) vizitatori și neîndeajuns de ospitalierele gazde.

Ni s-a explicat pe larg mecanismul de aducere a platourilor, ni s-a înșirat lista cu băuturi, nu mai era mult și ni se înfățișa și conținutul de grăsimi sau de gluten al fiecărui dumicat în parte. Ne întoarcem la Derby de la Madonnina și ni-l închipuim pe președintele interist Guseppe Marotta plângându-se prin studiouri tv de tratația insuficientă oferită de gazdele de la Milan. Mai aduceți, frate, niște antipasti, ce naiba!

Gazonul lipsă de la Reșița

Aceste două mari probleme false, flegma și chiftelele, sunt însă contrabalansate de o realitate crudă. Sâmbătă la prânz televiziunile deținătoare de drepturi au transmis un derby de liga secundă, Reșița cu Slatina. Au câștigat localnicii cu 3-1, dar nu asta e important.

Priviți imaginea alăturată și spuneți dacă acel câmp de cartofi se poate numi teren de fotbal. Jupuit, belit, chelbos, denivelat! Acum, pe vreme bună, la aproape 30 de grade. Cum va arăta miriștea în noiembrie, când vin ploile, sau în decembrie, când nu e exclus să și ningă?

Cum de un club care-și propune promovarea, finanțat în mare măsură din fonduri publice, poate etala în fața unei țări întregi acea mizere de suprafață de joc? Cum să-i învețe Dorinel Munteanu, antrenorul Reșiței, pe elevii săi să paseze la firul ierbii, când acea iarbă nu există? Cum să avem rezultate cu asemenea toloace omologate de oficialii FRF?

Apropo de Federație, sloganul său, atribuit ligii secunde este „marea performanță începe aici”. Zău? Unde? Acolo, la Reșița? Poate pentru cârtițe! Când ies din acele mușuroaie! Printre care jucătorii trebuie să practice un sport ciudat, avînd prea puține puncte comune cu fotbalul