Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB

Problema sesizată de Reghecampf la FCSB se confirmă!

Laurențiu Reghecampf în FCSB - Oțelul / foto: Ionuț Iordache (GSP)

Articol de Daniel Grigore   —  luni, 12 octombrie 2026

Principala problemă sesizată de Laurențiu Reghecampf (51 de ani) după meciul care a deschis acest al treilea mandat al său la FCSB a fost lipsa eficienței în fața porții. Statisticile relevă o discrepanță alarmantă între parametrul care arată cât de mult ar fi trebuit să înscrie roș-albaștrii și numărul actual de goluri.

„Nu marcăm, avem o problemă cu acest moment”, „Trebuia să închidem jocul mult mai repede”, „Avem jucători foarte buni 1 la 1. Ar trebui să profite de această calitate și să marcăm la finalizare” sunt doar câteva dintre ideile exprimate de Laurențiu Reghecampf după FCSB - Oțelul 1-0.

FCSB a avut nevoie de 65 de minute și de om în plus pentru a străpunge apărarea roș-alb-albaștrilor. S-a întâmplat la o fază în care Valentin Crețu a centrat în careu, iar Alexandru Stoian a reluat cu capul.

Per total, bucureștenii au expediat 21 de șuturi spre poarta lui Dur-Bozoancă, dar au reușit să cadreze numai 4 dintre acestea. Randamentul în fața porții l-a pus pe gânduri pe noul antrenor, devenind o temă principală a interviului post-meci.


Reghecampf a declanșat alarma: FCSB suferă la finalizare

Privind către statisticile colectate de Wyscout pentru primele 11 etape, îngrijorarea lui Reghecampf se susține.

Pe scurt, FCSB înscrie mult mai rar decât spun statisticile că ar trebui să o facă.

Un element relevant în acest sens este xG - expected goals, sau numărul de goluri de așteptat a fi înscrise de o echipă. Este un parametru care cuantifică periculozitatea ocaziilor pe care le au individual jucătorii sau, cumulat, echipele.


Fiecare șut este creditat cu un xG de la 0 la 1, în funcție de cât de probabil este să se transforme în gol. Aceste probabilități sunt calculate pe baza situațiilor similare din trecut, șuturi expediate din zone și în condiții asemănătoare. De exemplu, un xG de 0.67 ne spune că din situații de acel gen s-a înscris, în trecut, de 67 de ori din 100 de încercări.

După 11 etape, FCSB înregistrează cea mai mare diferență din campionat între xG-ul generat și numărul de goluri marcate, 9.48! Cu alte cuvinte, ar fi trebuit să înscrie, într-un scenariu ideal, cu aproximativ 9 goluri în plus.

Roș-albaștrii au al patrulea xG al campionatului, 23.48, doar sub Craiova (25.14), Dinamo (24.71) și FC Botoșani (23.96), dar ca număr de goluri marcate, 14, ocupă locul 7, la egalitate cu alte 4 formații.

5.85este cel mai mare xG înregistrat de FCSB într-un meci din acest campionat. S-a întâmplat la 2-2 cu Petrolul

Superliga după 11 etape: xG versus goluri marcate

Echipă

xG

Goluri marcate

Craiova

25.14

25

Dinamo

24.71

25

Botoșani

23.96

16

FCSB

23.48

14

Corvinul

20.18

14

U Cluj

19.38

17

UTA

18.57

14

Farul

17.85

17

Rapid

16.89

14

CFR Cluj

16.28

16

Petrolul

15.33

14

Voluntari

15.22

11

Oțelul

13.33

11

Sepsi

13.08

7

FC Argeș

12.77

6

Csikszereda

7.84

6

Alte echipe care subperformează semnificativ în fața porții, marcând mult sub cât ar fi trebuit prin prisma calității ocaziilor create, sunt FC Botoșani, cu xG 23.96 și doar 16 goluri înscrise, FC Argeș (xG 12.77, 6 goluri), Corvinul (xG 20.18, 14 goluri) și Sepsi (xG 13.08, 7 goluri).

De altfel, mai tot campionatul suferă la finalizare. Doar două echipe au înscris conform xG-ul produs: Dinamo, 25 de goluri din xG 24.71 și Universitatea Craiova, 25 de goluri din xG 25.14. Practic, Dinamo este singura echipă din Superligă care-și bate xG-ul, dar diferența este mică.

10 jucătoriau înscris pentru FCSB în acest campionat: Bîrligea de 3 ori, Joao Paulo și Stoian în câte două rânduri, Korenica, Miculescu, Ofri Arad, Dawa, Politic, Radunovic și Florin Tănase o dată

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.