Vinicius Jr. (26 de ani) are șanse infime să joace în primul derby cu Barcelona din acest sezon. Numele brazilianului a fost implicat într-un nou incident, după ce a fost eliminat în meciul dintre Real Madrid și Villarreal pentru că a tras de păr un jucător advers.
Potrivit emisiunii spaniole de fotbal „El Chiringuito”, extrema stângă a luat-o razna și a îmbrâncit un oficial La Liga pe tunelul stadionului „Bernabeu”. Pe rețelele sociale a apărut chiar și un videoclip despre care se afirmă că surprinde exact acest moment cu Vinicius Jr. la puțin secunde după ieșirea de pe teren.
Acest derapaj complică și mai mult situația brazilianului, care fusese introdus de Jose Mourinho în minutul 53 al partidei cu Villarreal (1-0). Acesta va rata aproape sigur El Clasico împotriva Barcelonei de pe două etape, programat pe 25 octombrie.
Vinicius jr protestează în fața arbitrului, în timp ce Rudiger se chinuie să-l țină la distanță de acesta / Foto: ImagoJurnalistul Marcos Benito a anunțat în cadrul emisiunii că, în drum spre vestiare, fotbalistul, vizibil furios și-a ieșit din minți, a împins un reprezentant al Ligii spaniole, subliniind că înregistrările video de pe arenă din Madrid confirmă incidentul.
„Vinicius a continuat să conteste decizia pe un ton ridicat și cu țipete, apropiindu-se de mine și cu o atitudine agresivă”
Altfel, Vinicius Junior va fi, cu siguranță, suspendat cel puțin un meci din cauza cartonașului roșu primit în minutul 73, într-o fază în care chiar brazilianul marcase al doilea gol, dar, după analiza VAR, reușita i-a fost anulată. În plus, arbitrul central Isidro Diaz de Mera a consemnat în raport comportamentul nepotrivit al brazilianului de după eliminare:
„După ce a fost eliminat și se afla încă pe teren, domnul Vinicius Jose de Oliveira do Nascimento a continuat să conteste decizia mea pe un ton ridicat și cu țipete, apropiindu-se de mine cu o atitudine agresivă”.
Acest raport al „centralului” de sâmbătă îi va mări cel mai probabil sancțiunea, iar derby-ul cu campioana și liderul din La Liga este pentru starul lui Real Madrid al doilea meci din programul viitor al echipei în La Liga.
{{text}}