Etapa secundă a Ligii Naționale de baschet masculin s-a încheiat cu victoria Stelei București în fața Rapidului, scor 98-88. CSM Oradea, vicecampioana României, se menține pe primul loc în clasament, fiind una din cele 4 formații cu bilanț de 2-0.
A fost o săptămână aglomerată pentru baschetul românesc, disputându-se meciuri atât pe plan intern, cât și în cupele europene. Weekend-ul a venit cu partide din runda a doua a Ligii Naționale, care a oferit câteva rezultate neașteptate.
CSU Sibiu, victorie cu Dinamo București, grație unui Fousseyni Traore în mare formă
De pildă, CSU Sibiu a reușit să se impună în fața lui Dinamo București cu scorul de 100-92, învingând semifinalista ediției precedente și o echipă care joacă în FIBA Europe Cup. Susținută de un public numeros și gălăgios, trupa lui Dan Fleșeriu a dictat ritmul și a obținut un succes important.
Liderul galben-albaștrilor a fost „uriașul” Fousseyni Traore, care n-a avut adversar în spațiul de 3 secunde, adunând 30 de puncte, 12 recuperări, o pasă decisivă, un capac, o intercepție, o greșeală, un fault și +35 la eficiență.
Pivotul Sibiului a avut 75% la aruncările de două puncte (9/12) și la cele de un punct (9/12) și 25% de la distanță (1/4). Traore este, fără discuții, MVP-ul etapei secunde a Ligii Naționale, chiar dacă și Donovan Ivory (CS Vâlcea 1924) a avut un indice al eficienței tot de +35.
Adversara grupării pregătite de Antonis Constantinides a fost CSM Petrolul Ploiești, o echipă mult mai modestă decât Dinamo, aspect care s-a văzut și în rezultatul disputei dintre Ploiești și Vâlcea: 67-93.
Așadar, chiar dacă Ivory a strâns 27 de puncte, 5 recuperări, 4 pase decisive și două intercepții, aruncând perfect din interiorul semicercului și de la linia de libere, Traore rămâne MVP-ul rundei.
Etapa secundă a venit și cu câteva meciuri foarte echilibrate: CSM Oradea și CSO Voluntari au trecut la 6 puncte de FC Argeș Basketball, respectiv de CSM Târgu Mureș, CSM Corona Brașov i-a administrat Politehnicii Timișoara a doua înfrângere la rând, diferența fiind de 5 puncte, iar SCM U Craiova, grupare care evoluează în FIBA Europe Cup, a fost chinuită serios de CSM Galați, câștigând la 9 puncte.
Rezultatele etapei secunde a Ligii Naționale
CSU Sibiu vs. CS Dinamo București: 100-92
CSM Petrolul Ploiești vs. CS Vâlcea 1924: 67-93
CSM CSU Oradea vs. FC Argeș Basketball: 98-92
CSM Târgu Mureș vs. CSO Voluntari: 85-91
SCM Politehnica Timișoara vs. CSM Corona Brașov: 76-81
SCM U Craiova vs. CSM Galați: 108-99
CSA Steaua București vs. CS Rapid București: 98-88
Programul rundei a treia a Ligii Naționale:
Sâmbătă, 17 octombrie:
-
Ora 18:00:
CS Dinamo București vs. CSM CSU Oradea
FC Argeș Basketball vs. SCM U Craiova
-
Ora 19:00:
CSA Steaua București vs. CSM Petrolul Ploiești
CS Vâlcea 1924 vs. CSM Târgu Mureș
CSO Voluntari vs. CSM Corona Brașov
CSM Galați vs. SCM Politehnica Timișoara
Luni, 19 octombrie, ora 17:30:
CS Rapid București vs. CSU Sibiu - în direct pe Digi Sport și Prima Sport
Toate meciurile sunt transmise live și pe FRB TV, canalul de YouTube al Federației Române de Baschet.
{{text}}