International   •   Liga Campionilor   •   ZAPATA A FOST OMUL MECIULUI, DAYRO ŞI-A RECONFIRMAT VALOAREA

20% valoare, 80% nepuţinţă!

Articol de Dan Udrea   —  vineri, 19 septembrie 2008

Din cei 14 stelişti care au fost pe teren, doar trei au convins: portarul, decarul şi cel care are pe spate numărul 7



Zero puncte, zero goluri, multe minusuri. Cu aceste lucruri rămîne Steaua după debutul în Champions League. Plusuri? Le-a văzut Emeric Ienei prin aceeaşi ochi care au văzut cum acum 22 de ani Steaua cîştigînd Cupa Campionilor Europeni.



Ienei spune bilele albe

"Zapata a fost numărul 1. O partidă mare de tot a făcut şi mare noroc am avut cu el în poartă, pentru că scorul putea lua proporţii", a fost prima concluzie trasă de Ienei. Al doilea? Szekeley. "A avut ritm, a avut viteză, a plecat tot timpul spre poarta adversă, a fost bun, eu cred că el trebuia să joace tot meciul", a continuat Ienei. Al treilea? Dayro Moreno. "Mi-a plăcut în primul rînd pentru că trage la poartă, caută golul, e activ", a spus Ienei.



Liţă Dumitru a văzut bilele negre

În rest? Are cuvîntul o altă fostă glorie, Liţă Dumitru: "Toja şi Semedo au evoluat mult sub aşteptări, au pierdut multe baloane şi nu au contat în jocul Stelei. Ogăraru a jucat şi el foarte slab. A încercat cîteva pase, însă nu a urcat deloc în atac, n-a contribuit deloc la acţiunile ofensive ale Stelei. Mă aşteptam la mai mult din partea sa".



"Zapata a prins o seară fantastică. Fără el, diferenţa ar fi fost mult mai mare şi el e marele cîştig al Stelei, şi-a recîştigat superportarul din sezonul trecut"

Liţă Dumitru



"Baiul mare a fost la mijlocul terenului. Toja nu putea să stea în picioare şi a dat numai pase proaste, iar Lovin, chiar dacă aleargă enorm, încearcă de multe ori mai mult decît poate"

Emeric Ienei



"Surprinzător a fost că Steaua a jucat prea defensiv în prima parte, retrăgîndu-se chiar şi cînd putea profita. Dayro Moreno şi Zapata au fost, de departe, cei mai buni jucători ai Stelei.

Sud Deutsche, cotidian german



9 parade salvatoare a avut Zapata la cele 10 şuturi pe poartă trase de jucătorii lui Jurgen Klinsmann



Dayro în meciul cu Bayern

- a tras 5 şuturi la poartă, cele mai multe din echipa Stelei

- a oferit 4 pase filtrante, spre deosebire de Semedo (0), Toja (0), Lovin (1)

- a creat 3 ocazii de gol

- a contribuit la 13 din cele 18 şuturi la poartă trase de Steaua

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.