După o vară tumultuoasă, în care la CFR Cluj s-au anunțat schimbări aproape în fiecare zi și s-au luat decizii cu privire la viitorul clubului, Nelu Varga a apelat la un expert financiar neamț care locuiește în Elveția, pe nume Hendrick Klein.
Planul era unul simplu: o nouă imagine pentru CFR Cluj, plus un om care putea împrumuta clubul la nevoie și care poate aduce imprumuturi, urmând ca ulterior să îi fie promise alte beneficii în schimb, dar nu legate de club!
Discuțiile dintre neamț și clubul din Gruia au început înainte ca formația să intre în insolvență, însă, după data de 20 august, acestea s-au schimbat radical. GSP vă prezintă planul inițial dintre Nelu Varga și Hendrick Klein, dar și motivul pentru care lucrurile s-au degradat între cei doi.
Care este supărarea lui Nelu Varga
Ioan Varga
Hendrick Klein susține că Nelu Varga i-a cedat 50% dintre acțiunile clubului, dar finanțatorul din Gruia neagă afirmațiile acestuia. Planul inițial în ceea ce îl privește pe neamț era altul.
Problemele celor de la CFR Cluj sunt cunoscute de ani de zile, doar că, în 2026, datoriile s-au accentuat destul de mult. Varga a căutat un partener pentru club, însă își dorea ca acesta să vină cu o injecție financiară, dar și să fie folosit drept imagine, nu să fie un partener care să primească ceva în schimb după fiecare investiție.
Patronul celor de la CFR Cluj a fost pus în contact cu Hendrick Klein, un consultant financiar care era dispus să ajute un club, însă doar în termenii lui.
Discuțiile au durat mult timp, dar după insolvență Nelu Varga a apăsat pedala de accelerație. Din informațiile obținute de GSP, acesta a acceptat anumite condiții puse de Hendrick Klein și l-a prezentat pe acesta drept un viitor conducător al clubului. Motivul? Varga spera să obțină anumite împrumuturi de la anumiți apropiați, iar ceea ce se întâmpla la CFR nu le oferea oamenilor respectivi garanția că își vor putea recupera banii.
Aducerea unui neamț în prim-plan pentru o scurtă perioadă a fost pretextul perfect pentru a le garanta altor oameni că situația financiară a clubului se va îmbunătăți odată cu venirea unui nou om în cadrul clubului, iar astfel să poată obține anumite împrumuturi.
Conform surselor GSP, această „schemă” a funcționat, însă Nelu Varga spera ca și Klein să investească o sumă importantă de bani sau să aducă ceva investitori până acum la rândul său. Consultantul financiar avea însă și el un plan bine pregătit în ceea ce privește colaborarea lui cu CFR Cluj.
„Nu am semnat nimic! Repet, absolut nimic. Într-adevăr, a fost un draft de contract între mine și domnul Klein și asociații dânsului, prin care ei îmi cereau să le cedez 50% din CFR Cluj, iar ei în contrapartidă să vină cu 10 milioane de euro. Nu am fost de acord să semnez acel draft de contract. Deci nici măcar draftul nu l-am semnat, darămite vreun act oficial - Nelu Varga despre afirmațiile lui Klein
Ce a cerut Hendrick Klein
Hendrik KleinLa rândul său, Hendrick Klein dorea să obțină ceva în schimbul venirii sale la CFR Cluj. Neamțul voia un salariu lunar pentru ceea ce făcea pentru club, care se învârtea în jurul sumei de 5.000 de euro. Nelu Varga nu a fost de acord cu această primă solicitare și nu a dorit să-l plătească pe Klein.
Afaceristul de origine germană nu a fost dispus niciodată să investească o sumă serioasă la CFR Cluj, ci voia doar să găsească ocazia de a prelua acțiuni la club pentru sume mult mai mici, atunci când situația s-ar fi înrăutățit.
Aceste planuri au dus însă la o ruptură între cei doi.
Nu am spus că voi cumpăra clubul sau acțiuni. Nelu Varga vrea să aduc investitori și sponsori. Mai ales sponsori, pentru că asta va ajuta clubul. E nevoie de mai mulți sponsori - a spus Hendrick Klein în
{{text}}