Fotbal   •   Liga 1   •   RAPID

Iată primele imagini! Gigant instalat în baza de 6 milioane de euro de la Ștefănești: „Dan Șucu a vrut să fie ceva special”

+10 Foto
Imagini noi de la baza Rapidului din Ștefăneștii de Jos // foto: GSP.ro

Articol de Marius Mărgărit   —  marţi, 13 octombrie 2026

Cel mai probabil la finalul acestei luni, Rapid va face inaugurarea oficială a noii baze sportive de la Ștefăneștii de Jos, special dedicată echipei de seniori, care a costat în jur de 6 milioane euro.

Este a treia bază din "mandatul" acționarului majoritar, Dan Șucu, de la venirea acestuia la gruparea giuleșteană, în mai 2022. Primele au fost "Constructorul", ridicată de la zero, unde se pregătesc jucătorii de la Academie.

Iar cealaltă este "Coresi" modernizată și complet refăcută, unde activează Școala de Fotbal Rapid (SFR) pepiniera de inițiere a clubului. O investiție totală de peste 20 de milioane de euro.

Cea mai nouă, baza de la Ștefănești l-a impresionat și pe Daniele de Rossi, antrenorul de la Genoa, celălalt club patronat de Dan Șucu. Tehnicianul italian a vizitat-o cu ocazia partidei amicale dintre cele două echipe, din 2 octombrie, pe Giulești, câștigată de gazde cu 2-0, prin golurile marcate de Filip Stojilkovic și Rareș Pop.


FOTO. Ecran LED fațadă de 39,55 de metri pătrați

+10 Foto
Imagini noi de la baza Rapidului din Ștefăneștii de Jos // foto: GSP.ro

Pe lângă terenurile de antrenament, sala de forță, condiții de recuperare și cabinete medicale la cele mai înalte standarde, baza are și un element total nou în peisajul fotbalistic.

Un ecran LED de 39,55 metri pătrați, pe care se pot derula orice gen de imagini. Un apropiat al clubului a spus că „Dan Șucu a vrut să fie ceva special. Și cu ajutorul acestui ecran-gigant, Daniel Pancu va putea să-și facă ședințele tactice cu echipa chiar pe teren.


Se vor putea face vizionări, să se corecteze lucrurile chiar acolo, pe gazon. E același concept ca la noul magazin Mobexpert, deschis recent la Brașov, pe a cărui fațadă e un ecran LED de 550 de metri pătrați, cel mai mare din Europa de Est".

N-a vrut să mai facă o iarnă în containere

Lucrările de construcții de la baza din Ștefăneștii de Jos au început în aprilie 2026, iar acum se află în stadiul final. De fapt, încă din august, echipa s-a mutat din containerele care țineau loc de vestiare în noile facilități.

Iar în septembrie a fost gata și sala de forță. Dan Șucu merge aproape zilnic acolo, să supervizeze lucrările, tocmai fiindcă nu a mai vrut ca echipa să mai facă o iarnă în vestiare- container, sau într-o sală de forță amenajată într-un cort, cum s-a întâmplase la "Constructorul", dion cauză că nu se obținuseră autorizațiile de construcții.

VIDEO. Imagini de la baza în construcție a Rapidului de la Ștefănești

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.