Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB

Adrian Mutu știe problema jucătorului care nu s-a impus la FCSB: „De aia nici nu dă randamentul așteptat”

Arnold Garita (al doilea de la stânga la dreapta) // FOTO: Ionuț Iordache GSP

Articol de Mihai Șovei   —  joi, 15 octombrie 2026

Adrian Mutu (47 de ani), fostul mare internațional român, a vorbit despre perioada dificilă pe care o traversează Arnold Garita (31 de ani), atacantul adus de FCSB în perioada de transferuri din vară.

Arnold Garita nu a reușit să marcheze vreun gol în cele șapte meciuri jucate la FCSB, iar „briliantul” consideră că stilul de joc al celor de la FCSB este motivul pentru care atacantul camerunez nu dă randamentul mult așteptat.

Adrian Mutu: „Probabil de aia nici nu dă randamentul pe care se așteptau cei de la FCSB”

Deoarece FCSB este o echipă care își construiește jocul prin desfacerea apărărilor aglomerate, Arnold Garita nu își va putea pune în valoare calitățile acolo, consideră fostul mare internațional, care îl vede ca pe un atacant care are nevoie de spații libere.


„Fără să am nimic cu el, e un alt lucru să joci pentru o echipă care inițial pleacă de la obiectivul să nu se lupte la retrogradare, cum a fost FC Argeș, și să ajungă în play-off. 

E un lucru pentru că strategia echipei de a juca, cum era cu Bogdan Andone atunci, era foarte mult pe contraatac și îl aveai pe Garita acolo. Stă acolo, se apără foarte bine, pleca foarte bine în contraatac și normal că beneficia de spații foarte mari.

Ajungi la FCSB, o echipă de posesie, căreia îi place să domine adversarul, care primordial joacă în jumătatea adversă. Spațiile sunt foarte restrânse, nu are timp, e în criză de timp și de spațiu tot timpul pentru că face un joc diferit la FCSB. Face un joc în ultimii 20 de metri în care trebuie să se miște și să găsească spații, el fiind și un jucător masiv. 

Deci nu mai are spațiile alea pe care le avea atunci când juca la FC Argeș, când se apăra în jumătatea proprie și după aia avea 40 de metri de teren să poate să-și dezvolte viteza, forța sau tehnica, chiar dacă nu are o tehnică extraordinară.


FCSB e o echipă care joacă în special în jumătatea adversă, cu spații care trebuie să fii atent la preluarea pe care o faci, driblingul trebuie să fie foarte scurt și mult mai rapid. Trebuie să fie un joc combinativ, pentru că echipa adversă în general se apără pe două linii. Deci e un stil de joc care nu i se potrivește lui Garita. Probabil de aia nici nu dă randamentul pe care se așteptau cei de la FCSB”, a declarat Adrian Mutu, pentru fanatik.ro.

Arnold Garita // FOTO: Ionuț Iordache (GSP.ro)

Arnold Garita a avut o prestație slabă și în cel mai recent meci jucat de FCSB în Superliga, victoria cu 1-0 în fața celor de la Oțelul Galați. Acesta a fost schimbat cu Alexandru Stoican, cel care a marcat unicul gol al victoriei echipei roș-albastre.

Gigi Becali, patronul celor de la FCSB, a declarat deja că atacantul camerunez „nu este fotbalist”. Pe lângă concurența pe care o are cu tânărul Alexandru Stoian, acesta se va lupta pentru locul în echipă și cu internaționalul român Denis Drăguș.

Momentan, dacă îmi place jocul, n-am ce să zic. O să vină și Drăguș și o să vedem. Garita nu mai are unde să joace de acum. Avem Stoian în locul lui, de ce să mai intre Garita? Dacă vin Drăguș și cu Boutoutaou, care zice Reghe că are valoarea de Champions League, nu mai avem probleme.



Pe Garita n-ai ce să-l mai pui. Este pe dinafară. Nu este fotbalist.



- Gigi Becali, patron FCSB

Clasamentul din Superligă

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.